AcasăPoliticăCurtea Constituțională nu crede în mir. Șova are din nou emoții

Curtea Constituțională nu crede în mir. Șova are din nou emoții

-

Judecătorii Curții Constituționale au decis astăzi că decizia Senatului în ceea ce privește votul pentru cererea DNA de ridicare a imunității senatorului Dan Șova și încuviințarea reținerii și propunerii pentru arestarea preventivă este neconsituțională.

„În urma deliberărilor, CCR, cu majoritate de voturi, a constatat că Hotărârea Senatului nr. 32 din 25 martie prin care Senatul a constatat că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24, alin. 4 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului Dan Şova, este neconstituţională, întrucât a fost adoptată în temeiul unor dispoziţii legale şi regulamentare care contraveneau prevederilor art. 76, alin. 2 din Constituţie”, se precizează în comunicatul Curții Constituționale.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că instituția pe care o conduce va aplica decizia CCR după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Deocamdată nu e clar cum va fi pusă în practică decizia CCR. În timp ce PSD propune o reluare a votului în Senat, cei din PNL cer ca pur și simplu să se constate că în urma scrutinului, Dan Șova și-a pierdut imunitatea.

Pe 25 martie, la votul din plenul Senatului, din cele 151 de voturi exprimate în cazul solicitării de ridicare a imunității lui Dan Şova, au fost 79 de voturi „pentru”, 67 „împotrivă”, iar cinci voturi au fost anulate.

Liderii Senatului au invocat un articol potrivit căruia în astfel de cazuri e nevoie de „votul secret al majorității membrilor săi” (n.r. Camera Senatului).

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...