Cum pun presiune preoții pe credincioși ca să cumpere lumânări doar de la ei

lumânări cuvioasa paracheva

Foto: Facebook

Preoții de la Biserica „Cuvioasa Parascheva” din orașul Năvodari din județul Constanța încearcă să îi determine pe credincioși să nu cumva să aprindă lumânări care nu sunt cumpărate chiar din lăcașul de cult.

Pentru a pune presiune pe oamenii care vin să aprindă lumânări pentru „vii” și pentru „morți”, Consilul Parohial al bisericii a afișat următorul mesaj, scris pe o foaie de hârtie:

„Aprinderea lumânărilor de altă proveniență decât cele bisericești nu vă aduce nici un folos duhovnicesc”.

Hârtia poartă ștampila Consiliului Parohial, din care fac parte preoţii acelei biserici.

Însă unii oameni preferă să aducă lumânări cumpărate de la magazine deoarece acestea sunt mai ieftine.

Arhiepiscopia Tomisului nu vede însă nicio problemă în mesajul afișat la Biserica „Cuvioasa Parascheva”.

Preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a scris că „se cuvine ca să-l procurăm pe Hristos de la El acasă, nu de la mall. Cum ar fi să dau cu cădelnița la slujbă prin mall? Altfel ne plângem, ipocrit, că sărbătorile lui Hristos au fost comercializate de Iepuraș și Moș Crăciun. În fapt, se plâng doar „credincioșii de mall”, cei care-și fac Învierea și Crăciunul prin mall”.

„Lumânarea nu-i comerț, e donație. Pe lângă Legea 103/1992, care oferă cultelor posibilitea de a-și produce și folosi exclusiv obiectele de cult, e mai mult vorba de o relație de filiație, ucisă încet încet de duhul individualist al comerțului. Lumânarea este mica donație prin care credinciosul își sprijină propria biserică. Sf. Pavel zice: „Dacă noi am semănat la voi pe cele duhovnicești, mare lucru este oare dacă pe cele pământești ale voastre le vom secera?” Dacă nici măcar o lumânare n-ai pentru Mama ta, Biserica, atunci ne mai miră de ce sunt părinți abandonați de copiii lor? Desigur, păgubiți sunt doar cei care au pierdut sentimentul de filiație parohială. Iar paguba e că li se pare că sprijinirea Bisericii e comerț. Vreți să nu mai pară comerț? Nu mai trimiteți facturi la biserici, pe persoană juridică. Scoateți biserica din capitalism și nu o să mai pară capitalistă. Asta e paguba. Că-L bagi pe Hristos într-o lume comercializată”, a mai scris el pe Facebook.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version