Cum au reabilitat locuitorii unui oraș din România un parc în doar două zile

Voluntarii din Tășnad și-au înfrumusețat parcul (Adevărul)
Voluntarii din Tășnad și-au înfrumusețat parcul (Adevărul)

Mai mulți cetățenii dintr-un oraș din nordul României s-au implicat activ pentru a face mai frumos locul în care trăiesc.

”Minunea” s-a petrecut la Tășnad, în județul Satu Mare. Un grup de locuitori au luat inițiativă și au modernizat singuri parcul din localitate. Ei au folosit pensule, hârtie dură, mături și saci menajeri, curățând locul de gunoaie și oferindu-i o imagine mai plăcută.

Toată iniţiativa i-a aparţinut lui Cristian Irimuş, un localnic plecat la muncă în Anglia, dar care nu a renunţat să creadă în oraşul său şi în oamenii de acolo, în faptul că ei se pot implica şi împreună pot face ceva pentru oraş. Acesta i-a pus pe masă primarului nou ales propunerea sa, i-a explicat ce doreşte să facă, iar acesta nu a putut să îl refuze, scrie Adevărul.

”Ideea mi-a venit după ce am văzut că toţi se plâng cum că vor mai bine, dar nimeni nu făcea nimic pentru asta. M-am gândit să-i ajut şi să le dauun imbold. Astfel i-am propus primarului să ne ajute cu materialele, iar eu vorbesc cu lumea pe grupul de facebook să avem voluntari”, povestește Cristi Irimuș.

Autoritățile locale au sprijinit inițiativa, iar parcul a fost modernizat într-un timp foarte scurt, cu ajutorul voluntarilor.

„Acesti oameni nu au fost aduşi forţat .A fost postat un anunţ pe facebook şi doritorii s-au putut înscrie. O parte din oameni s-au ţinut de cuvânt şi au venit ,dar au fost şi oameni care s-au răzgândit şi nu au mai participat la voluntariat. Au fost care s-au uitat de după perdea din geam în timp ce munceam, au fost care se plimba pe acolo şi se uitau la noi, dar au fost şi oameni care ne-au adus apă şi răcoritoare.Mai erau şi comentarii, că de ce vopsim noi de ce nu vopsesc cei cu ajutor social, dar pe noi asta nu ne-a interesat”, afimă Szatmari Kovacs Melinda, liderul din teren al acestui proiect, pentru sursa citată.

Voluntarii vor acum să modernizeze și alte locuri din oraș.

Un oraș din România va fi inclus în harta mondială a grădinilor zoologice