Cristina Neagu, din nou cea mai bună handbalistă a lumii

Cristina Neagu este jucătoarea României care face diferența (Foto: swe2016.ehf-euro.com)
Cristina Neagu este jucătoarea României care face diferența (Foto: swe2016.ehf-euro.com)

Handbalista română Cristina Neagu, 28 de ani, a fost votată din nou cea mai bună jucătoare a anului de către site-ul handball-planet.com.

Neagu mai primise această distincție și în 2015, când a fost votată de 20 de experți din handbal, cât și de majoritatea fanilor acestui sport.

”Clasa extraordinară și evoluțiile din 2016 au fost cele mai bune recomandări pentru acest premiu prestigios, pe care Cristina Neagu l-a câștigat în ciuda concurenței puternice a norvegiencelor Nora Mork și Heidi Loke”, se menționează pe handball.planet.com.

În 2016, golurile Cristinei Neagu au ajutat România să se califice la Jocurile Olimpice de la Rio, cât și să obțină locul 5 la Campionatele Europene din Suedia.

Neagu a primit 64 de puncte în clasamentul anului trecut, cu 2 mai multe decât tripla câștigătoare a premiului, Heidi Loke. Nora Mork, o altă norvegiană, s-a clasat pe locul 3, cu 61 de puncte.

Peste 35.000 de fani au participat la ancheta handball-planet.com.

Și Federația Internațională de Handbal (IHF) a desemnat-o pe Cristina Neagu, în urmă cu un an,
drept cea mai bună jucătoare a lumii. Românca mai primise această distincție și în 2010.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.