Conflictul din Ucraina se oprește duminică, dar rușii au trecut granița cu zeci de tancuri

Vladimir Putin (Wikimedia Commons)
Vladimir Putin (Wikimedia Commons)

Vladimir Putin, președintele Rusiei, a anunțat azi că ostilitățile din Ucraina vor înceta duminică, în urma negocierilor purtate la Minsk cu mai mulți lideri europeni.

Conducătorii Rusiei, Ucrainei, Germaniei și Franței au participat la discuțiile din capitala Belarusului, în urma cărora s-a ajuns la un acord de încetarea focului. Rebelii pro-ruși din estul Ucrainei, unde are loc un sângeros conflict, soldat deja cu mii de morți, au semnat înțelegerea, care prevede și un schimb de prizonieri, dar și retragerea armamentului greu din regiune.

Președintele francez Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel vor cere sprijin partenerilor din Uniunea Europeană în cadrul unui summit care va avea loc azi. Doamna Merkel a spus că ”există o licărire a speranței”, dar că mai sunt multe obstacole de trecut în drumul spre pace.

Vladimir Putin a precizat: ”Pe lângă acordul de încetarea focului am ajuns și la o înțelegere politică. Primul lucru care trebuie luat în considerare este o reformă consituțională pentru luarea în calcul a drepturilor legitime ale oamenilor din regiunea Donbass (n.r. – zonă puternic industrializată de pe teritoriul Ucrainei, unde de un an se duc lupte între rebeli și armata condusă de Kiev). Trebuie discutată și problema granițelor, dar și multe aspecte economice și umanitare”.

Potrivit Angelei Merkel, Vladimir Putin a pus presiune pe separatiști pentru a semna acordul de încetare a ostilităților, care mai cuprinde ridicarea restricțiilor economice asupra regiunilor din Ucraina controlate de rebeli până la sfârșitul lui 2015, dar și dezarmarea militanților din zonă.

OSCE se ocupă de implementarea armistiţiului pe teren şi îşi va folosi dronele şi observatorii pentru a verifica respectarea acordului. Retragerea armelor va începe duminică și va dura cel mult două săptămâni.

Cu toate acestea, reprezentanți ai forțelor armate ucrainene au precizat că azi, în timpul negocierilor, câteva zeci de tancuri rusești, vehicule blindate şi lansatoare de rachete au pătruns în Ucraina.

Acordul de la Minsk este similar celui stabilit în luna septembrie a anului trecut, care a fost ignorat la scurt timp după ce a fost semnat.