Capela Sfântul Isidor de pe plaja cu același nume din Chios. Foto: Andreea Dogar / GreatNews
Cu plajele sale izolate și liniștite cu apă turcoaz, mâncarea ieftină, satele medievale pitorești construite din piatră, livezile de citrice și traseele de drumeții prin munți, Chios este una dintre insulele grecești mai puțin vizitate de turiști, unde o vacanță nu înseamnă aglomerație, gălăgie și prețuri mari, ci preparate tradiționale proaspete și delicioase, locuri cu o istorie bogată, relaxare și tihnă.
A cincea cea mai mare insulă a Greciei ca suprafață, Chios se află în estul Mării Egee, la doar 8 kilometri de Turcia. Alături de Lesbos, Limnos ori Samos, Chios face parte din grupul insulelor grecești nord-egeene.
Kampos, valea citricelor
Poate că nicăieri nu poți să simți mai bine această liniște deplină decât la unul dintre conacele din Valea Kampos, o zonă verde aflată chiar în sudul orașului Chios (în capitală trăiesc aproximativ jumătate din cei circa 54.000 de locuitori ai insulei). „Kampos” înseamnă chiar „vale” în greacă, iar de sus se vede ca o pătură de verdeață cuprinsă între coline.
Valea este împărțită în circa 230 de proprietăți cu livezi de citrice și case impunătoare, unde se cultivă în special mandarine și lămâi.
Kampos are o istorie foarte interesantă. Genovezii au fost cei care au introdus cultivarea citricelor în zonă, după ce au cucerit insula în 1346 (au stăpânit-o până în 1566). Ei au fost cei care au organizat regiunea, împărțind-o în domenii cu plantații de citrice. Fiecare domeniu avea un conac impunător, iar proprietățile erau împrejmuite de ziduri înalte care asigurau intimitatea aristocrației insulei, și totodată protejau livezile de praful drumurilor.
„În Kampos au trăit mereu oamenii bogați ai insulei: aristocrația genoveză, apoi grecii bogați. Pentru intimitate, au zidurile foarte înalte”, mi-a explicat Maria Kova de la Departamentul de Turism al Greciei – Regiunea Chios.
Deși multe case au fost distruse de diverse evenimente de-a lungul secolelor (ca de exemplu de cutremurul de 6,5 grade din 1881) și nu mai sunt exact în forma inițială, clădirile au fost refăcute, iar structura domeniilor se păstrează. Și acum casele grandioase se află în spatele unor ziduri masive construite din piatră roșie numită Thymiana, extrasă dintr-o carieră locală. Toate casele sunt orientate cu fața spre livezile de citrice, nu spre drum.
Acum, proprietarii domeniilor sunt greci, adesea descendenți ai familiilor care au lucrat în trecut pentru aristocrația genoveză. Însă multe domenii continuă să poarte numele familiilor italiene, ca de exemplu Argenti, Perivoli, Cappari, Calvocoressi, Vitella, Agiazi, Negroponte, Giamos, Galati, Sechiari, Donti sau Gialli.
În prezent, multe dintre domenii nu mai sunt simple plantații de citrice, ci și-au deschis porțile pentru vizitatori, care pot astfel întrezări grandoarea vieții pe care au dus-o dintotdeauna cei mai bogați locuitori din Chios.
Unele conace au fost transformate în hoteluri boutique, alte în case de oaspeți sau cafenele. La Perivoli există chiar și un cinematograf de vară în aer liber și un muzeu (Museum Citrus Cafe), unde turiștii pot afla istoricul văii Kampos. De asemenea, pot vizita livada, iar apoi se pot răcori cu un fresh de mandarine sau gustând dulciuri produse local, în Chios, precum dulceața din petale de trandafiri, de smochine, stafide sau citrice. Tot la Perivoli se produc și citrice conservate sau marmeladă.
În Chios nu plouă aproape deloc din aprilie până în octombrie. Însă livezile nu suferă din acest motiv deoarece Kampos are foarte multă apă în subteran. Întotdeauna livezile au fost irigate cu apa scoasă din fântâni.
Plajele din Chios
Plajele insulei sunt foarte diverse. În total, sunt 91 de plaje – unele cu nisip precum cea din Karfas ori Komi, altele izolate, cu pietre albe sau negre și apă turcoaz. Una dintre cele mai fascinante mi s-a părut Mavra Volia, o plajă din sud cu pietre negre-gri formată prin erupția vulcanului Psaronas din apropiere, inactiv în prezent.
Cea mai frumoasă apă am văzut-o la plaja Agios Isidoros (Sfântul Isidor), care își ia numele de la capela vopsită într-un alb imaculat, construită pe un promontoriu stâncos care despică apele de peruzea. Plaja este cunoscută și ca Oz Bay, fiind locul preferat de mulți greci pentru căsătorii: ceremoniile religioase au loc la capelă, iar petrecerile într-un local de pe plajă.
În cazul celor mai multe plaje, cum este cea din Karfas, de pildă, nu trebuie să plătești pentru șezlong, ci doar să consumi ceva de la bar. Există însă și plaje unde șezlongul se plătește, prețul fiind de circa 5 euro pe zi.
În zonă, turiștii pot face snorkeling și scuba diving, iar din Chios pot merge cu barca până la insulele din apropiere – Oinousses și Psara.
Cazare în Chios
Chios nu este o insulă aglomerată, nici măcar vara. Pe toată insula sunt aproximativ 5.500 de locuri de cazare (în hoteluri și pensiuni, exceptând camerele închiriate de localnici pe platforme de tipul Airbnb).
Turiștii se pot caza în hoteluri tipice de stațiune precum cele din Karfas ori pot opta pentru o cazare inedită în hoteluri boutique sau în mici căsuțe din sate izolate.
Un astfel de hotel boutique este Perleas, amenajat într-un conac genovez din Kampos. Hotelul cu 8 camere este deschis de aproape 30 de ani, iar vara vin aici în special turiști din Franța, care de multe ori închiriază o cameră timp de o lună. În vârf de sezon (de la 1 iunie până la 30 septembrie), o cameră dublă costă 130 de euro / noapte, cu mic dejun inclus.
Cei care preferă un loc mai izolat se pot caza în mici căsuțe („cottages”, numite „spitakia” în greacă) precum cele din satul Avgonyma din centrul insulei. Jumătatea de nord a insulei este mai depopulată, așa că în Avgonyma sunt doar 17 rezidenți permanenți. Însă nu toate casele au fost abandonate – multe au fost transformate în case de oaspeți.
De exemplu, George Missetzis închiriază 6 spitakia în Avgonyma: 3 aparțin familiei sale, iar 3 sunt administrate de el în numele proprietarilor. O spitakia are dormitor, cameră de zi, baie, grătar în curte, terasă pe acoperiș, iar unele au un dormitor în plus la etaj. Micul dejun este servit într-o sală de mese separată, însă căsuțele sunt dotate și ele cu un fel de mini-bucătărie cu plită, chiuvetă, bufet și veselă.
Închirierea costă 80 de euro pe noapte fără mic-dejun (100 cu mic dejun). Însă cei care stau o perioadă mai lungă de timp primesc o reducere. De pildă, italienii care închiriaseră o spitakia în perioada în care l-am vizitat pe George Missetzis plăteau doar 55 de euro pe noapte pentru că stăteau 10 zile.
Turiștii se pot caza în Avgonyma în orice sezon. Toamna, iarna și primăvara sunt indicate mai ales pentru cei care vor să facă drumeții pe munți deoarece vara este prea cald. În zonă cresc foarte multe flori: peste 100 de specii de orhidee pot fi văzute pe traseele din munți.
În natură cresc și flori de câmp, lalele, lămâi și mandarini. Deoarece clima este uscată, iar plantele au un miros puternic, Chios are o producție foarte bună de plante aromatice precum lavanda sau cimbrul. Cea mai mare parte a producției este exportată.
Ce să mânânci în Chios
Mâncarea de la taverne, restaurante și terase este mai ieftină decât în destinațiile mai turistice ale Greciei, cum ar fi Creta, Santorini sau Mykonos.
La restaurantul Oasis, din Karfas, o salată grecească este 36 de lei, o porție de orez cu mastic 21 de lei, o musaca 40 de lei, un gyros de porc sau de pui 38 de lei, iar o porție de paste între 29 și 34 de lei.
Un alt local cu mâncare excelentă este taverna „o Passas” din satul pescăresc Lagkada din nord-estul insulei, unde tot peștele care se servește – de la sardine la caracatiță, de la calamar la creveți – este proaspăt prins.
O porție de creveți prăjiți costă 37 de lei, scoicile 30 de lei, iar un souvlaki de pui sau de porc 35 de lei. Apa la jumătate de litru e 2,5 lei, o cafea 7,5 lei, iar un frappee 10 lei.
Indiferent de preferințele culinare, dacă ajungi în Chios trebuie să încerci neapărat aperitivele (meze), din care grecii au făcut o adevărată artă: brânza locală „mastelo”, prăjită, pâinea dată prin ulei și mirodenii, tzatziki, dolmadakia (un fel de sărmăluțe în foi de viță de vie), vinete prăjite sau chifteluțe cu spanac și ierburi.
Când vine vorba de mâncare, Chios este un loc unde obții un raport calitate-preț mai bun decât în alte destinații mult mai turistice din Grecia, spune Giorgos Passas, proprietarul tavernei „o Passas” din Lagkada. Restaurantul cu specific pescăresc aflat chiar lângă port, pe malul mării, este o afacere de familie ajunsă la a patra generație.
Giorgos mi-a arătat portretele bunicului și străbunicului său, așezate la loc de cinste pe un perete al localului fondat în anul 1952. Acum, de tavernă se ocupă el și părinții săi. Când am vizitat restaurantul, mama sa tocmai curăța cartofi, iar tatăl se ocupa de pește.
Transport în Chios
Deși există curse de autobuz între anumite localități din Chios, ele sunt destul de puține și nu conectează toate cele 66 de sate ale insulei. Cea mai bună metodă de a explora insula de 850 de kilometri pătrați este cu mașina.
În vârf de sezon, turiștii pot închiria o mașină din orașul Chios cu 45 – 60 de euro / zi în funcție de cât de mare este aceasta sau un scooter cu 20 de euro / zi. Șoselele sunt bune și neaglomerate. În jumătatea de nord a insulei, mai depopulată, poți să mergi zeci de kilometri și să nu dai de nicio mașină pe șosea. Drumurile te poartă până în sate construite în vârf de munte sau pe deasupra țărmurilor în care sunt decupate golfulețe cu apă verde-albastră.
Masticul, brandul insulei Chios
Spre deosebire de multe alte insule grecești, cea mai importantă industrie din Chios nu este turismul. De fapt, turismul se află abia pe locul al treilea. În Chios, economia se bazează mai ales pe mastic, o rășină naturală obținută din scoarța copacului de mastic (de fapt, un arbust ce are denumirea științifică de Pistacia lentiscus), și care se folosește ca ingredient în foarte multe produse, de la creme pentru față la dulciuri și cafea.
Pe locul al doilea se află industria maritimă. Foarte mulți proprietari de nave sunt originari din Chios, iar aceștia la rândul lor angajează oameni din insulă ca marinari, mecanici, căpitani.
Masticul este acum un adevărat brand al insulei, fiind numit „Aurul insulei” („Gold of Chios”). Copacii de mastic sunt scunzi și seamănă cu bonsaii. Grecii îi numesc „skinos”. Deși arbustul se întâlnește peste tot în bazinul Mediteranei (în sudul Franței, Italiei, Spaniei sau în Turcia), doar în Chios rășina care se scurge din scoarță are calitatea și cantitatea necesară pentru a putea fi prelucrată.
În Chios sunt 24 de sate ale masticului, răspândite în sudul insulei. Dacă în nordul insulei cresc în special pini, colinele din sud sunt acoperite de plantații de copaci skinos deținute de localnici.
Muncile agricole pe plantațiile de mastic debutează pe la sfârșit de mai – început de iunie. Producătorii ară cu plugul în jurul copacului, dar nu sub copac. Apoi presară calciu alb în jurul acestuia, ca să țină la distanță insectele. Totodată, temperatura calciului e mai scăzută, ceea ce ajută ca rășina naturală să se solidifice (altfel, este mult mai greu de colectat și de prelucrat).
După aceea, se fac incizii în scoarța copacului. Inciziile, care se fac în fiecare an, nu trebuie să fie prea adânci ca să nu distrugă arborii. Din tăieturi se scurg apoi „lacrimile” de mastic, care ulterior se întăresc și se adună de pe sol. La început, când încă nu este solidificat, masticul este transparent. În 10-12 zile se întărește și devine alb.
După ce a fost cules, de la sfârșit de octombrie la început de noiembrie, femeile din sate se întâlnesc și curăță împreună masticul (pentru că este amestecat cu praf, ramuri și frunze). Cu cât este mai curat, cu atât este mai scump, iar producătorii pot obține un preț mai bun pentru el.
Fiecare copac dă maximum 200 de grame pe an. În prezent, prețul masticului este foarte ridicat: un kilogram de mastic este vândut de Asociația Cultivatorilor de Mastic din Chios cu 80-110 euro pe kilogram (prețul este fixat de asociație).
În total, 4.500 de oameni lucrează la producția de mastic (aproape 10% din populația insulei). Începând cu 2014, cultivarea masticului în insula Chios a fost introdusă pe Lista UNESCO a Patrimoniului cultural imaterial al umanității.
Sunt 3 motive pentru care producția de mastic este atât de bună în Chios, mi-a explicat Irene, unul dintre ghizii mei în insulă. Unul dintre motive este că aici, datorită texturii solului și a modului în care este îngrijit de localnici, rășina naturală se solidifică. Al doilea motiv este clima din Chios: copacul de mastic nu are nevoie de apă. „Ploaia este un dezastru pentru el”, după cum spune Irene. De altfel, arborii skinos sunt udați doar în primele două veri după plantare.
Al treilea motiv este Asociația Cultivatorilor de Mastic din Chios, o cooperativă creată în 1938, a cărei misiune este să protejeze masticul și să crească nivelul de trai al cultivatorilor. Toți producătorii de mastic din insulă fac parte din ea (apartenența este obligatorie; un producător nu poate să-și vândă pe cont propriu producția). În schimb, producătorii de mastic primesc gratuit plante noi, de soi bun, calciul pentru îngrijirea copacilor și, în plus, beneficiază de prețul ridicat pe care îl are masticul la ora actuală.
În prezent, în insulă se produc anual 200 de tone de mastic (față de 46 în perioada genoveză și 64 în perioada otomană).
Asociația vinde masticul în toată lumea, însă are și propriile magazine de desfacere pe insulă (Mastiha Shops), de unde turiștii pot cumpăra o mulțime de produse cu mastic, de la dulciuri și coniac la creme de față.
Astăzi, cea mai mare parte a masticului este exportată în SUA, Japonia și Franța. În Franța, rășina naturală este folosită de multe companii farmaceutice sau de cosmetice pentru producția de creme, vitamine, șampoane, parfumuri, săpunuri, pastă de dinți sau apă de gură.
Masticul este folosit și pentru a fabrica fire chirurgicale. Cusăturile făcute cu aceste fire sunt absorbite de corp, astfel că nu este nevoie să fie scoase ulterior.
Cât despre mâncarea cu mastic, acesta era folosit în rețete tradiționale în special în Orientul Mijlociu (în Siria, Palestina, Turcia etc). În Cipru, masticul este folosit pentru a da aromă pâinii, în Libia și Siria pentru a da aromă brânzei, iar în multe țări arabe e utilizat pe post de condiment în mâncare, dulciuri și chiar lapte.
„Chios nu avea inițial rețete cu mastic. Pentru noi nu era ceva de mâncat. Era ceva comercial, ce se vindea. Dar în ultimii ani tinerii au început să folosească mastic în gastronomie”, explică Irene.
Acum, masticul se regăsește și în gastronomia grecească. Aproape că nu există tavernă, cafenea, restaurant sau terasă unde să nu găsești măcar un produs ce conține mastic. În cele 5 zile petrecute în Chios am încercat o mulțime de produse cu mastic: de la apă și cafea, la orez și cocktailuri.
De la Muzeul Masticului din Chios (un bilet de intrare este 4 euro) am aflat că, în trecut, masticul era folosit mai ales pentru igiena orală (inclusiv pentru plombe). De exemplu, în timpul stăpânirii otomane, masticul era utilizat ca gumă de mestecat în haremul sultanului. Era foarte apreciat datorită aromei și parfumului său. Iar în secolul al XVII-lea, aristocrația egipteană folosea masticul pentru a da apei de băut un gust mai plăcut.
Producția de mastic din Chios a fost un monopol încă din Evul Mediu, când insula făcea parte din Imperiul Bizantin, iar împăratul era cel care deținea monopolul producției de mastic. În 1346, insula a fost luată în stăpânire de genovezi, care au fondat o societate pe acțiuni (Maona) care se ocupa de exploatarea masticului.
Posesia ilegală de mastic era aspru pedepsită. Totuși, dacă masticul era returnat în mai puțin de 2 săptămâni, hoții erau iertați. Masticul era exportat în tot bazinul Mării Mediterane, din Europa până în nordul Africii și Orientul Mijlociu.
În 1566, turcii au cucerit insula și au integrat-o în Imperiul Otoman, însă genovezii nu au plecat. Cei mai mulți dintre ei au rămas în Chios, s-au căsătorit cu greci și au creat aristocrația insulei.
Otomanii au preluat controlul producției de mastic, dar au păstrat organizarea comercială a monopolului și le-au oferit celor din clasa superioară roluri importante în administrația imperiului. De exemplu, familia Mavrocordat, din care au provenit numeroși domnitori fanarioți din țările române, era originară din Chios.
Turcii le-au oferit locuitorilor din insulă și numeroase privilegii și libertăți religioase: doar capul familiei trebuia să plătească taxă pe teren, locuitorii din Chios aveau voie să poarte un mic turban pe cap, copiii familiilor nu erau recrutați de otomani, puteau să facă afaceri chiar și cu inamicii sultanului, aveau acces la educație pentru copii, aveau voie să tragă clopotele bisericilor și își puteau alege singuri instanța de judecată pentru toate cazurile civile, comerciale sau legate de legea maritimă.
Mănăstirea Nea Moni
Unul dintre cele mai importante obiective turistice din Chios este Nea Moni, o mănăstire bizantină construită la jumătatea secolului al XI-lea (1042-1055), înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1990. A fost începută în timpul împăratului Constantin al IX-lea și terminată în vremea împărătesei Teodora.
Deși unele mozaicuri au fost distruse în timpul masacrului din Chios din 1822 (când otomanii i-au pedepsit pe locuitorii insulei deoarece au luat parte la Revoluția greacă), precum și în timpul cutremurului din 1881, multe dintre ele au supraviețuit. Așa că interiorul bisericii este împodobit astăzi cu mozaicuri vechi de aproape 1000 de ani.
Acum, aici trăiește un singur om: un preot care este și călugăr. În ciuda acestui lucru, mănăstirea este un loc foarte animat. Când am vizitat-o, în biserică tocmai urma să aibă loc un botez, iar credincioșii strânși în curte mâncau dulciuri tradiționale.
Nea Moni este un loc foarte important pentru localnici. În plus, mănăstirea a fost construită într-un cadru natural minunat, înconjurată de munți și de chiparoși. Deși pare izolată, nu este greu accesibilă.
Se află la doar 15 kilometri de orașul Chios, fiind conectată de șosea. Așa că aici vin credincioși din toate colțurile insulei, atât pentru ceremonii religioase, cât și pentru liturghia de duminică.
La 12 kilometri distanță de Nea Moni se află satul medieval Anavatos. A fost înălțat în vârful unei stânci tot în perioada bizantină, cel mai probabil de cei 2.000 de oameni care au venit să construiască Nea Moni.
Aflată la 450 de metri deasupra mării, așezarea arată de la distanță ca o fortăreață. Ceva mai jos de satul medieval, care a fost părăsit în secolul al XIX-lea, se află localitatea nouă, construită după cutremurul din 1881.
O singură persoană mai locuiește acum în Anavatos pe tot parcursul anului: doamna Smaragda, o bătrână de 85 de ani, care s-a stabilit în sat pe când avea 45 de ani, după ce anterior locuise în Atena. Vara, în sat funcționează și o cafenea, însă când se termină sezonul Smaragda rămâne singurul rezident.
Satele masticului
Satele masticului din sud au fost construite tot de genovezi, iar toate aveau același plan: ziduri de jur împrejurul localității, cu turnuri la colțurile perimetrului și încă un turn central. Așezările aveau doar două porți din fier (vechi din secolul al XIV-lea, unele dintre ele se păstrează și astăzi) care se închideau la lăsarea serii.
Satele erau fortificate în acest fel deoarece, datorită masticului, localitățile erau foarte bogate, ceea ce le transforma într-o țintă a piraților din Marea Mediterană.
Fortificate astfel, satele semănau cu mici castele. Toate casele din zonă, cu excepția satului Pyrgi, sunt construite dintr-un tip de piatră locală de culoare gri.
În prezent, satele sunt protejate de Ministerul Culturii din Grecia, iar localnicii trebuie să respecte arhitectura specifică zonei. Spre exemplu, în Mesta – un sat cu 300 de locuitori – toate ușile caselor trebuie să fie vopsite în verde, grena sau maro.
Satul este foarte pitoresc, cu străduțe pietruite înguste care te poartă pe sub arcade, bolți de viță de vie și mici tuneluri, sau pe lângă fațade copleșite de bougainvillea fucsia, violet, roșie sau portocalie.
Pyrgi, cel mai mare dintre satele masticului, cu o populație de 1.000 de locuitori, este diferit de toate celelalte. Este cunoscut drept „satul pictat” deoarece casele sunt decorate cu desene liniare gravate numite „xysta”.
Desenele în alb-negru sunt cel mai adesea modele geometrice: romburi, cercuri, triunghiuri, linii drepte sau ondulate. Pe unele fațade însă poți să zărești și animale, flori sau plante.
De regulă, fațadele sunt umplute cu desene de sus până jos. Chiar și podeaua balcoanelor este decorată, de parcă artistul s-ar fi temut să lase vreun spațiu liber.
Istoricii au crezut inițial că originea desenelor stă în tehnica italiană sgraffito. Acum aproape toți istoricii sunt de acord că nu este așa, deoarece genovezii nu erau interesați să decoreze casele.
Se pare că arta otomană se află la originea decorațiilor din Pyrgi, deoarece pe la 1850 un artist faimos din Istanbul a venit în localitate. Figurile geometrice și reprezentările de flori și de animale sunt foarte întâlnite în arta otomană.
Cea mai veche decorație datează din 1857. Este vorba despre așa-numita „casă a lui Columb”. Casa nu are legătură cu Cristofor Columb, în ciuda faptului că celebrul explorator genovez a fost în Chios în 1474 ca să viziteze insula, în special partea de nord-est, unde sunt satele cu o tradiție maritimă îndelungată. Columb a stat aici 2-3 luni ca să studieze hărțile, iar la final a angajat locuitori din Chios pentru expediția spre America. Datorită genovezilor, numele Columb era foarte frecvent în insulă și chiar și azi trăiesc în Chios oameni care poartă acest nume.
Cum ajungi în Chios
Unul dintre motivele pentru care Chios a rămas nedescoperită de marea masă a turiștilor este faptul că nu are curse charter. Aeroportul Național „Omiros” din Chios nu are o pistă suficient de lungă pentru ca aici să aterizeze avioane mari. În prezent, Chios este legată prin curse zilnice (operate de companiile Olympic Air și SKY Express) doar de Atena și de Salonic.
Însă, cel mai probabil, acest lucru se va schimba deoarece Guvernul grec vrea să dezvolte insula. Lucrările de extindere a aeroportului au început deja și ar putea fi gata anul viitor. Odată ce pista va fi mai mare, insula va putea primi curse charter.
Acum, turiștii români care vor să vină în Chios trebuie să facă escală în Atena sau în Salonic, ori să ia feribotul din Atena, însă distanța este mare, iar feribotul face 8 ore. În prezent, agenția Cocktail Holidays oferă pachete turistice pentru insula Chios.
În viitor, vizitatorii se vor putea caza și la un hotel de 5 stele – primul din Chios. Construcția acestuia a început deja în zona aeroportului.
Locuitorii insulei au păreri împărțite vizavi de dezvoltarea insulei. Mulți își doresc mai mulți turiști, însă nu un turism de masă, cum se întâmplă în Santorini sau Mykonos.
„Mi-ar plăcea să avem mai mulți turiști, dar să fie turism de calitate, turiști care să stea aici, să cunoască istoria și cultura. Insula să nu își piardă autenticitatea”, conchide Irene.
Foto: Andreea Dogar / GreatNews
Mai multe informații despre Chios găsiți pe site-ul oficial al insulei și pe paginile de Facebook și Instagram.
Acest articol a fost realizat în urma unei invitații din partea Organizației Naționale de Turism a Greciei – www.visitgreece.gr.