"Poarta iadului" din Turkmenistan este una dintre cele mai înfricoșătoare destinații turistice din lume. Foto: Tormod Sandtorv (Wikimedia Commons)

„Poarta iadului” din Turkmenistan este una dintre cele mai înfricoșătoare destinații turistice din lume. Foto: Tormod Sandtorv (Wikimedia Commons)

BBC a alcătuit o listă cu cinci destinații turistice cu adevărat înfricoșătoare, pe care le recomandă turiștilor pasionați de aventură.

Pe lista cu cele mai înfricoșătoare destinații turistice din lume apar un templu în care trăiesc mii de șobolani, o grădină plutitoare plină de păpuși atârnate în copaci și locul unde „iadul” își deschide porțile.

1. Un lac glaciar plin de schelete umane

În anul 1942, un pădurar care se plimba în apropierea Lacului Roopkund din India, aflat în Munții Himalaya la o altitudine de peste 5.000 de metri, a făcut o descoperire tulburătoare: lacul era înconjurat de schelete umane.

Când a venit vara și s-a topit gheața au ieșit la iveală sute de schelete, multe dintre ele pe fundul lacului. Unele încă aveau păr și țesut pe ele. De la comunitatea locală până la experți antropologi, cu toții au încercat să afle cine sau ce anume a omorât atât de mulți oameni, transformând un lac glaciar dintr-o zonă nelocuită a Munților Himalaya într-o groapă comună. Printre scenariile luate în calcul s-au numărat o epidemie, o alunecare de teren sau o sinucidere ritualică în grup.

O expediție organizată în anul 2004 a descoperit mai multe indicii și a ajuns la concluzia că scheletele erau rămășițele a 200-300 de oameni care au trăit în secolul al IX-lea. Cercetătorii au mai descoperit că toate craniile aveau niște crăpături scurte și adânci, sugerând că toți oamenii au murit din cauza unor lovituri cu niște obiecte rotunde, nu cu niște arme ascuțite.

Concluzia specialiștilor a fost că toți cei 200-300 de oameni au murit din cauza unei furtuni cu grindină de dimensiuni foarte mari. Cel mai probabil, grupul de pelerini a fost surprins de furtună în acea vale și, neavând unde să se adăpostească, oamenii au fost uciși de bucățile mari de gheață.

Călătorii care ajung în regiune pot vedea și acum scheletele oamenilor care au pierit cu mai bine de un mileniu în urmă.

cele mai înfricoșătoare destinații turistice din lume lac schelete
La Lacul Roopkund se află sute de schelete umane. Foto: Schwiki (Wikimedia Commons)
cele mai înfricoșătoare destinații turistice din lume
Pe fundul lacului se pot vedea și acum schelete umane. Foto: Schwiki (Wikimedia Commons)

2. O insulă plină de șerpi veninoși

Vizitarea insulei Ilha da Queimada Grande din Brazilia este interzisă. Aflată la 33 de kilometri în largul coastei statului Sao Paulo, insula este plină de șerpi veninoși. Veninul lor este atât de puternic încât poate provoca hemoragii ale creierului, blocaj renal, necroza țesutului muscular și sângerări interne.

Insula Șerpilor, așa cum este numită, adăpostește aproximativ 4.000 de șerpi veninoși din specia Bothrops insularis, aflată pe cale de dispariție. Specia a rămas captivă pe această insulă în momentul în care nivelul oceanului s-a ridicat și a acoperit bucata de pământ prin care actuala insulă era legată de continentul sud-american.

În anii ’20, autoritățile braziliene au închis insula pentru a proteja specia, dar și pentru a-i feri pe oameni de mușcăturile mortale ale șerpilor.

Exemplarele din specia Bothrops insularis ajung la peste o jumătate de metru lungime și elimină un venin care acționează extrem de rapid și care poate arde carnea și țesuturile umane (scopul acestei toxine este de a ajuta digestia și înghițirea prăzii).

Potrivit unor estimări, densitatea de șerpi de pe insulă este de un șarpe pe metru pătrat, mai notează BBC.

3. Templul plin de șobolani

Templul hindus Karni Mata din India, unde trăiesc aproximativ 20.000 de șobolani, este un spațiu religios, dar și o destinație turistică. Templul se află în deșerul Thar din statul Rajasthan, iar toți șobolanii care trăiesc aici sunt liberi să cutreiere templul după bunul lor plac.

Mii de pelerini vin în fiecare an la templu pentru a primi binecuvântarea șobolanilor sacri. Potrivit unei legende locale, când fiul vitreg al zeității hinduse Karni Mata s-a înecat într-un lac, aceasta l-a rugat pe Yama, zeul morții, să îl învie. Yama a fost de acord, însă cu condiția ca fiul ei și întreaga lui castă să se reincarneze ca șobolani.

Îngrijitorii templului și credincioșii îi hrănesc pe șobolani cu lapte, grăunțe, nuci de cocos și dulciuri. Deoarece se crede că mâncarea atinsă să șobolani aduce noroc, unii credincioși consumă resturile lăsate de șobolani.

4. Un adevărat iad pe pământ

În anul 1971, un grup de cercetători sovietici a montat o platformă de forat pentru a evalua ceea ce ei credeau că este un câmp petrolifer din mijlocul deșertului Karakum din Turkmenistan. De fapt, în pământul de sub platformă era un câmp de gaze naturale uriaș, care în momentul începerii operațiunilor s-a prăbușit într-un crater, înghițind platforma și tabăra de lucru.

Temându-se de răspândirea gazului metan în aer, cercetătorii au dat foc craterului. Sperau că gazele vor arde în câteva zile sau în câteva săptămâni.

Astăzi, la 4 decenii de atunci, craterul cu diametrul de 70 de metri și adâncimea de 30 de metri continuă să ardă atât de intens încât localnicii l-au numit „Poarta către iad”. Acest lucru nu i-a împiedicat însă pe miile de turiști să îl viziteze: unii dintre ei chiar își întind corturile pe câmpul de gaze pentru a trăi experiența unui infern etern.

5. Insula păpușilor „posedate”

Din cauza unui accident nefericit, o frumoasă grădină plutitoare de pe insula Isla de las Munecas din Mexic este plină de păpuși care par ieșite din filmele horror.

Potrivit unei legende locale, în urmă cu mai multe decenii, o fată s-a înecat în canalele Xochimilco, aflate chiar la ieșirea din Mexico City. Legenda spune că, după moartea ei, pe țărmul unei insulițe aflate pe canalul unde s-a înecat au început să apară păpuși aduse de valuri. Chinuit din cauza faptului că nu a putut să o salveze pe fetiță, îngrijitorul insulei, Don Julian Santana Barrera, a început să agațe păpușile în copacii de pe insulă, în amintirea fetiței.

De-a lungul timpului, copacii s-au umplut de păpuși sau de părți din jucării – capete, mâini sau picioare de păpuși stau atârnate și acum în copaci. Localnicii cred că păpușile sunt posedate de spiritul fetiței înecate.

La 50 de ani după ce a început să colecționeze și să atârne păpuși în copaci, Barrera a fost găsit și el înecat. De la moartea sa în anul 2001, insula – care este, de fapt, o grădină plutitoare – a fost vizitată de sute de turiști. Unii dintre ei chiar aduc propriile păpuși pe care le adaugă acestei colecții bizare.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.