AcasăAlegerile editorilorÎn ce domeniu lucrează tatăl care primește cea mai mare indemnizație de...

În ce domeniu lucrează tatăl care primește cea mai mare indemnizație de creșterea copilului

-

Inspectorii Fiscului au început verificările în cazul celei mai mari indemnizații de creșterea copilului. Este vorba despre peste 35.000 de euro pe lună, pe care ar trebui să-i primească un tată din Sibiu.

Reprezentanții statului spun că dacă în urma verificărilor nu vor fi descoperite nereguli, părintele va primi la finalul acestei luni, 70 de mii de euro de la stat, banii pentru lunile iulie și august.

„Nu, nu, nu există suspiciuni, veniturile au fost confirmate și de ANAF Sibiu, dar pentru verificări suplimentare am întârziat o lună această plată”, a declarat directorul Agenției Județene de Plăți Sibiu, Ioan Boța, pentru Digi24.

Tatăl care urmează să ia cea mai mare indemnizație are 33 de ani și este un om de afaceri cu mai multe proprietăți agricole în județul Brașov, dar și cu o firmă de consultanță în domeniul fondurilor structurale și pentru dezvoltare rurală.

Ministrul Muncii a transmis că datele din prima lună, după eliminarea plafonului privind indemnizaţia de creştere, arată că 0,17 la sută dintre beneficiari, adică 242 de persoane, consumă o treime din bugetul alocat. Săptămâna trecută au existat discuții care induceau ideea că s-ar putea plafona indemnizațiile pentru creșterea copilului, însă guvernul a negat acest lucru.

„Nu se pune problema ca acest guvern să taie sau să plafoneze indemnizațiile. Ce ne propunem e să vedem cum s-au făcut estimările în Parlament iniţial și să vedem foarte clar ce se impune să se facă de către Parlament, forul care a iniţiat această măsură”, a spus Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii, la Digi24.

Topul indemnizaţiilor:

  • Sibiu: 159.084 lei
  • Bucureşti, sector 1: 94.168 lei
  • Constanţa: 74.693 lei
  • Bucureşti, sector 5: 56.132 lei
  • Bucureşti, sector 6: 41.418 lei

Dosare pentru indemnizaţii de creşterea copilului după 1 iulie:

Total: 142.990

  • 129.226 femei
  • 13.764 bărbați

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...