Casa „Aron Pumnul” de la Cernăuți, reabilitată cu banii statului român

casa aron pumnul
Casa "Aron Pumnul" din Cernăuți. Foto: Chișinău via Wikimedia Commons

Statul român va susține financiar reabilitarea casei „Aron Pumnul” din Cernăuți, în care a trăit pentru o perioadă poetul Mihai Eminescu, a declarat ieri, în timpul unei vizite în Ucraina, ministrul delegat pentru relația cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, relatează agerpres.ro.

Potrivit acestuia, Departamentul pentru românii de pretutindeni va aloca, în acest an, 600.000 de lei pentru demararea investiției.

Proiectul prevede construcția unui muzeu dedicat lui Mihai Eminescu, crearea unei biblioteci românești, dar și a unui centru de conferințe.

„Este o casă pe care am obținut-o după foarte multe insistențe și după o activitate de convingere a autorităților locale. Noi vom finanța acest proiect”, a afirmat Tîlvăr.

Ministrul român a depus flori la statuia lui Mihai Eminescu din curtea casei profesorului său Aron Pumnul, dar și la statuia poetului din centrul orașului Cernăuți.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în străinătate în domeniul promovării produselor. Salarii de până la 2.500 de lire
Granturi de 25.000 de euro pentru afacerile românești. Cum puteți obține banii
Doi elevi români au făcut un film care a ajuns la Cannes

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.