AcasăAlegerile editorilorCare sunt județele cu cea mai mare creștere economică? Unde a fost...

Care sunt județele cu cea mai mare creștere economică? Unde a fost recesiune?

-

Economia românească avut o creştere de 3,7% în 2015, potrivit datelor preliminare anunțate de Institutul Naţional de Statistic (INS).

Produsul intern brut al României a fost de aproximativ 160 de miliarde de euro. Astfel, potrivit datelor publicate de economica.net, economia națională se situează la un nivel de 8.000 de euro pe cap de locuitor.

Județele Cluj, Brașov și Ilfov au înregistrat cel mai mare progres economic, de 5,7%, în 2015. Economia din Gorj a crescut cu 5,4%, în Dolj și Vâlcea progresul a fost de 5,2 la sută, în timp ce în Galați este celălalt județ cu creștere de peste cinci procente (5,1%).

Economia Bucureștiului a crescut cu 4,6% anul trecut, dar rămâne cea mai dezvoltată zonă a României, cu o rată de PIB per capita de 20.873 de euro, mult peste prima urmăritoare – Constanța, cu 11.212 euro pe cap de locuitor.

Cel mai puțin dezvoltate zone ale României sunt Vaslui, unde PIB-ul pe cap de locuitor este de doar 3.676 de euro, Giurgiu (4.095 euro/locuitor), Botoşani (4.215 euro/locuitor), Mehedinţi (4.328 euro/locuitor) şi Teleorman (4.341 euro/locuitor).

În Teleorman, economia a scăzut în 2015 cu 2,1 procente, în timp ce Ialomița și Sălaj au înregistrat un regres de 0,7%.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...