AcasăAlegerile editorilorCând violenţa opreşte fotbalul. Campionatul Greciei a fost suspendat

Când violenţa opreşte fotbalul. Campionatul Greciei a fost suspendat

-

Guvernul de la Atena a decis suspendarea fotbalului profesionist din Grecia, în urma incidentelor grave petrecute la derby-ul dintre Panathinaikos şi Olympiakos.

Este a treia suspendare a campionatului elen de fotbal din acest an, măsuri similare fiind luate şi în septembrie şi noiembrie, tot în urma unor conflicte violente între fani.

Partidul Syriza, care a preluat de curând conducerea ţării, a promis că va rezolva problema. Primul pas: suspendarea tuturor partidelor din primele trei eşaloane.

“Guvernul vrea să implementeze legile statului pe stadioanele de fotbal. În acelaşi timp, îşi doreşte reluarea partidelor cât mai curând posibil, însă doar după ce va observa o reacţie pozitivă din partea tuturor echipelor”, a declarat preşedintele Superligii elene, Giorgos Borovilos.

Duminică, în timpul meciului dintre cele mai mari echipe ale Atenei, Panathinaikos şi Olympiakos, câştigat cu 2-1 de “verzi”, fanii au aruncat torţe, pietre şi sticle în sectorul ocupat de oficialii echipei oaspete. A urmat o altercaţie între conducătorii celor două cluburi.

Fotbalul din Grecia este măcinat de multă vreme de incidente violente. În acest sezon, un fan a murit după o bătaie generală între suporterii echipelor de liga a treia Ethnikos Pireu şi Irodotos.

Dacă iniţial se precizase că fotbalul va fi suspendat pe termen nelimitat, premierul Alexis Tsipras a anunţat apoi că sancţiunea va fi aplicată timp de o săptămână.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cum alegi becuri LED potrivite pentru locuinţa ta
Imnul lui Toader: „Deșteaptă-te române!” e deficitar, deprimant!
Traian Băsescu a vizitat-o acasă pe Elena Udrea, aflată în arest la domiciliu

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...