La vârsta de 31 de ani Renata Petre a primit un diagnostic crunt: poliartrită reumatoidă. Boala s-a declanșat brusc și i-a dat toată viața peste cap. Dintr-un om activ, care mergea în drumeții pe munte, tânăra s-a trezit imobilizată la pat, depinzând de cei din jur pentru a face chiar și cele mai banale lucruri. Însă povestea nu are un final trist: la 6 ani de atunci Renata și-a recăpătat mobilitatea, face plimbări pe jos și chiar participă la activități solicitante. Recent, a mers în pădurea Cernica unde a participat la o amplă campanie de plantare de puieți de stejar.
Totul a început în urmă cu 6 ani, într-o drumeție pe munte: „Mergeam pe trasee montane și odată mi s-a întors glezna, mi s-a umflat”. Nu a crezut că e vorba de ceva grav: „Normal că am tratat-o cu antiinflamatoare. S-a vindecat, am mers iar pe munte”.
La 3 luni de la primul incident, pe când se afla într-o altă excursie, Renata a simțit că articulațiile ei se umflă: „Nu doar glezna mi s-a umflat, ci și genunchii. Și atunci cu genunchii a fost destul de nasol, pentru că degeaba am luat antiinflamatoare. Nu mi-a trecut. Am mers la medic, mi-am făcut analizele și mi-a zis că anticorpii au indicat clar că am poliartrită reumatoidă”.
Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună cronică, progresivă şi invalidantă care provoacă inflamaţia articulaţiilor mâinilor și picioarelor. Poate debuta la orice vârstă, deși este mai probabil să apară între 35 și 50 de ani. Printre simptome se numără articulațiile inflamate, dureroase, calde și roșii (boala produce umflături în articulații care se simt calde și moi la atingere). De asemenea, articulațiile devin rigide. Cel mai des sunt afectate mâinile, picioarele și încheieturile.
După ce a primit diagnosticul, Renata a început un tratament cu pastile, însă din păcate medicamentele nu au avut niciun efect în cazul ei. A trecut apoi pe terapie biologică (injectabilă și perfuzabilă), însă prima pe care a încercat-o nu a ajutat-o să se simtă mai bine.
„Nici nu m-am simțit mai bine, nici rezultatele n-au fost mai bune. Poate și pentru că chiar pe tratament [în timpul tratamentului – n.r.] a decedat mama mea”, își amintește ea.
Perioada de început a fost extrem de dificilă. Când avea dureri mari nici nu se putea ridica din pat: „E o distanță între cameră și baie și n-am putut să mă ridic rapid și am făcut pe mine. Au fost și zile d-alea”.
„La început soțul meu mă ducea la baie și mă ridica de pe WC pentru că nu puteam. Cel mai dureros într-o boală e când efectiv depinzi de altcineva și atunci trebuie să ceri ajutor și atunci te simți groaznic. Ești neputincios”, spune Renata.
După al doilea tip de tratament bilogic pe care l-a încercat s-a simțit mai bine, însă analizele tot proaste îi ieșeau. Abia al treilea tratament, pe care îl urmează de 18 luni, dă rezultate bune. Din fericire, boala Renatei s-a aflat în categoria celor pentru care statul român decontează tratamentul.
Chiar și așa, viața cu o astfel de afecțiune în societatea noastră nu este deloc una ușoară. Renata își amintește un episod trist când se afla într-un tramvai, se sprijinea în baston, și se simțea atât de rău încât credea că nu o să mai reziste în picioare până la următoarea stație: „Și nimeni, nimeni, nimeni, nu s-a ridicat să-mi dea locul. E adevărat că nici nu l-am cerut. Nu sunt o persoană care să insiste. Dar în momentul ăla chiar aveam nevoie”.
Dar cu alte ocazii a găsit și oameni buni, gata să o ajute, așa cum a fost controlorul din trenul de Petroșani, pe care l-a rugat să o ajute să coboare la Petroșani deoarece în gara de acolo peronul este foarte jos: „I-am zis de la Filiași să mă ajute că nu pot și culmea a fost că înainte să ajung în stație a venit și m-a ajutat”.
Un sprijin enorm a venit și din partea soțului și a mamei sale.
„În ăștia 6 ani boala asta m-a și educat puțin. Numai când e cu adevărat nevoie cer ajutor. Am învățat să trăiesc cu durere”, povestește ea.
Acum, Renata se simte bine, face kinetoterapie aproape zilnic și merge mult pe jos, chiar dacă obosește și încă are nevoie de cineva să o ajute să se ridice de jos, de exemplu: „Cu toate că îmi mai trosnește genunchiul, nu contează. Mai merg și cu bastonul. Nu-mi place să stau în casă”. Are și un câine și spune că animalul de companie a ajutat-o foarte mult.
În România, aproximativ 5.000 de pacienți fac terapie biologică (injectabilă și perfuzabilă) pentru poliartrită reumatoidă. Se estimează însă că numărul celor care suferă de această boală este mult mai mare, mulți nefiind diagnosticați.
”Ca să înțelegeți ce face boala aceasta, gândiți-vă că degetele de la mâini vi se deformează și rămân așa, fixate în poziții nenaturale, imobile și extrem de dureroase. În vremea asta, nu mai puteți să folosiți mâinile nici ca să mâncați, să vă splălați, să vă pieptănați. Nu mai puteți munci, nu mai puteți avea grijă de dumneavoastră. Renunțați la serviciu și probabil același lucru îl va face încă o persoană din familie, pentru că cineva trebuie sa aibă grijă să fiți hrănit și îngrijit”, explică în ce constă această boală Cătălin Codreanu, președintele Ligii Române contra Reumatismului.
Pacienții cu poliartrită reumatoidă au riscul de a dezvolta complicații precum osteoporoză, anemie, boli pulmonare, boli de piele. De asemenea, poliartrita reumatoidă poate reduce speranța de viață cu până la 7 ani.
Dacă v-a plăcut acest text și vreți să citiți și alte articole exclusive ale autorilor GreatNews, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
