AcasăAlegerile editorilorBilete de călătorie, cumpărate direct din tren

Bilete de călătorie, cumpărate direct din tren

-

Cei care vor merge cu trenurile CFR vor putea, în viitor, să-și cumpere bilet direct din tren.

Măsura, care va fi implementată în curând, face parte dintr-un proiect menit să combată călătoriile frauduloase.

Astfel, șeful de tren va avea o tabletă și o imprimantă pentru emiterea legitimațiilor de călătorie pentru pasagerii care nu și-au achiziționat bilete din timp. Imprimanta este termică și nu folosește consumabile.
Biletul emis în tren conține toate elementele de călătorie respectiv distanță, destinație și preț.

Proiectul se află deja în testare pe cele patru trenuri de viteză, Trenurile Litoral, care circulă spre Marea Neagră.

“Ca orice lucru nou, acesta trebuie testat și se face acest lucru pe cele patru trenuri de viteză care circulă spre Litoral. Trebuie să vedem care mai sunt necesitățile, capabilitățile. Proiectul este destinat reducerii călătoriilor frauduloase”, a declarat Adrian Vlaicu, directorul de Strategie al CFR Călători, pentru agerpres.ro.

Proiectul vânzării legitimațiilor de călătorie în trenurile CFR Călători este dezvoltat de Informatica Feroviară, care a realizat softul, împreună cu cei de la compania publică de transport pe calea ferată.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Bilanțul morților din Hong Kong ajunge la 55. De ce incendiul...

0
Bilanțul morților din incendiul care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong a crescut la 55 de persoane, iar alte peste 270 sunt...

TOP 10. Din ce țări vin cei mai mulți migranți non-UE...

0
Peste 136.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene, ce dețineau permise de ședere în scopul angajării, locuiau în România la sfârșitul lunii august 2025,...

Ce se întâmplă cu companiile de stat cu pierderi și datorii....

0
Într-o conferință de presă organizată la Guvern, vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că reforma companiilor de stat va începe cu un proiect-pilot ce va...