Băncile, obligate să renunțe la multe comisioane. Ce bănci nu iau comision de retragere de la ATM

Băncile din România ar putea fi obligate să renunțe la multe dintre comisioanele pe care le percep în prezent, ca de exemplu cel pentru retragerea de bani de la bancomat.

Modificările legislative sunt cuprinse într-un proiect de ordonanță de Guvern realizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care urmărește să transpună în legislația națională Directiva 2014/92/UE a Parlamentului European.

România este obligată să transpună directiva în legislația națională până la data de 18 septembrie 2016.

Persoanele care dețin un cont bancar ar urma să plătească lunar o sumă fixă de bani pentru administrarea contului, care să includă numeroase dintre comisioanele pe care băncile le percep în prezent pentru fiecare operațiune bancară de depunere sau de extragere de numerar, de exemplu.

Un cont de plăți tipic ar urma să includă următoarele servicii de bază:

1. servicii ce permit toate operațiunile necesare pentru deschiderea, administrarea și închiderea unui cont de plăți;

2. servicii ce permit depunerea de fonduri într-un cont de plăți;

3. servicii ce permit retrageri de numerar pe teritoriul Uniunii, dintr-un cont de plăți la ghișeu sau la bancomate, în timpul sau în afara programului de lucru al instituției de credit;

4. efectuarea următoarelor operațiuni de plată pe teritoriul Uniunii: (1) debitări directe; (2) operațiuni de plată printr-un card de plată, inclusiv plăți online; (3) transferuri de credit, inclusiv ordine de plată programată la, după caz, terminale bancare, la ghișee și prin intermediul facilităților online ale instituției de credit.

Serviciile de mai sus, cu excepția celor de debitări directe și de transferuri de credit, vor fi oferite gratuit de către bănci, indiferent de numărul operațiunilor executate în contul de plăți.

Mii de apartamente și case scoase de bănci la licitații. Prețuri sub media pieței

Prin urmare, retragerile sau depunerile de numerar nu vor mai fi taxate printr-un comision bancar, așa cum se întâmplă în prezent. Aceste operațiuni vor fi gratuite, indiferent de numărul lor, costul acestora urmând să fie inclus într-o taxă de administrare a contului bancar.

Bănci care nu percep comisioane de retragere de la bancomat

În prezent, unele dintre băncile din România au eliminat deja o parte din aceste comisioane.

Din octombrie 2015, BCR a eliminat comisioanele de re­trage­re numerar şi interogare sold la bancomatele din reţeaua proprie pentru cardurile de debit, cele pentru plăţile bancare în lei şi valută. BCR administrează peste 2.000 de bancomate în România.

Alte bănci ce nu iau comision pentru retragerea de numerar de la ATM-urile proprii (pentru anumite tipuri de carduri) sunt ING Bank, Banca Transilvania și Volksbank.

Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Mii de apartamente și case scoase de bănci la licitații. Prețuri sub media pieței
Moartea parolelor. Clienții unei bănci vor fi recunoscuți după voce și amprente
Locuri de muncă în bănci din toată țara. Se caută și persoane fără experiență

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version