Asigurarea locuinței. Cum își apără românii casa împotriva catastrofelor

Când vine vorba despre asigurarea locuinței împotriva catastrofelor, românii iau tot felul de măsuri, de la montarea alarmelor, închiderea gazelor când pleacă de acasă și până la încheierea unei polițe de asigurare.

Un studiu realizat online în cadrul campaniei „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuinţe” arată cât de preocupați sunt românii de protejarea propriei case.

Majoritatea celor care au participat la sondaj (70,4%) deţin o asigurare obligatorie a locuinţei. Pe de altă parte, un procentaj mai mic (59,1%) dintre respondenţi a declarat că are în vigoare o asigurare facultativă a locuinţei.

În ceea ce priveşte alte măsuri de protecţie a locuinţei, românii oscilează între un comportament preventiv şi neglijenţă faţă de elemente importante.

De exemplu, mulţi verifică instalaţiile de gaze şi pe cele electrice când pleacă de acasă pentru mai mult timp, dar puţini instalează sisteme de securitate specializate, precum alarmele sau dispozitivele anti-incendiu.

Astfel, când pleacă de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, 73% dintre participanţii la sondaj au declarat că scot din priză toate aparatele electrice, iar 78,42% îşi verifică instalaţiile de utilizare a gazelor.

Asigurarea locuinței – Sistemele de alarmă și protecția împotriva incendiilor

Pe de altă parte, foarte puţini dintre respondenţi (13,54%) au instalat un sistem de alarmă.

Nici în ceea ce priveşte protecţia împotriva incendiilor, românii nu stau foarte bine, astfel că sondajului arată că numai 32,92% dintre respondenţi au luat măsuri preventive împotriva unui incendiu, precum instalarea unor dispozitive de detectare a fumului sau deţinerea unui stingător de incendii.

Și asta în timp ce doar 25,51% dintre participanţii la sondaj au declarat că au montate grilaje metalice la gurile de aerisire, la ferestrele de la parter sau în alte locuri pe unde s-ar putea pătrunde cu uşurinţă în locuinţa personală.

Deşi cutremurul este unul dintre riscurile de care românii se tem cel mai tare, din cauza expunerii relativ ridicate a ţării noastre la acest fenomen, doar 26,35% dintre respondenţii care au participat la sondaj deţin o trusă de urgenţă în caz de seism, în care sunt incluse elemente esenţiale precum o lanternă, un fluier, câteva provizii şi o pătură. Cei mai mulţi dintre cei care deţin o astfel de trusă locuiesc la bloc (65,64%).

Sondajul a fost realizat online pe un eşantion de 1.500 de persoane, iar respondenţii au fost 60% femei şi 40% bărbaţi, atât din mediul urban (80%), cât şi din cel rural (20%), care locuiesc atât la casă (33%), cât şi la bloc (67%).