Apă cu nitriți și nitrați într-o cunoscută destinație turistică. Avertizare pentru turiștii care merg la pensiuni

rimetea alba

Foto: Pumeks / Wikipedia.org

Apa furnizată în comuna Rimetea, una dintre cele mai căutate destinații turistice din județul Alba, unde vin anual 100.000 de turiști, nu este potabilă, relatează „Adevărul”.

Mai exact, apa furnizată prin sistemul de alimentare, la care sunt legate inclusiv pensiuni, are concentrații prea mari de nitriți și nitrați.

În comuna Rimetea funcționează circa 50 de pensiuni, iar anual vin aici peste 100.000 de turiști, inclusiv din străinătate.

Deși instalația de alimentare cu apă este nouă și modernă, apa furnizată este neconformă și nu este bună de băut. Din acest motiv, instalația de alimentare aflată în proprietatea comunei nu are autorizaţie sanitară din partea DSP.

Însă ea continuă să funcționeze.

„Deşi există infrastructura necesară, aceasta nu este folosită în mod corespunzător de către autorităţile locale. Colegii mei au prelevat probe, iar acestea nu sunt conforme. Au fost aplicate chiar şi sancţiuni. Pe raza comunei funcţionează mai multe unităţi de alimentaţie publică, chiar pensiuni, unde este livrată apă neconformă”, a declarat pentru sursa citată directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea.

El a mai spus că primăria Rimetea, operatorul sistemului, ar trebui să ia măsuri.

Foto: Pumeks / Wikipedia.org


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version