Începe școala! Cele 10 mari noutăți din anul școlar 2016/2017. Reguli noi inclusiv la BAC și Evaluare

noul an scolar

Luni, 12 septembrie, începe anul școlar 2016/2017, primul din mandatul actualului ministru al Educației, Mircea Dumitru. Instituția condusă de acesta propune zece noutăți pentru anul acesta.

„Şcoala este în primul rând pentru elevi şi despre elevi, dar evident trebuie făcută şi de către profesori, care sunt mentori, formatori, adică cei care au grijă de dezvoltarea personalităţii elevilor. Transformarea necesară în învăţământul preuniversitar este una structurală, de aceea îmi doresc ca în mandatul pe care îl am să începem, dacă nu aceste transformări structurale ca atare, cel puţin un dialog onest, deschis, în aşa fel încât să avem în viitorul apropiat un teren fertil pe care putem să impunem aceste transformări structurale”, a declarat ministrul Mircea Dumitru, citat de Agerpres.

Cele 10 mari noutăți ale anului școlar 2016/2017 sunt:

aprobarea Statutului Elevului;
acordarea de manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a;
decontarea integrală a navetei elevilor;
ponderea mediei claselor V-VIII în calculul mediei de admitere la liceu a fost redusă la 20% (de la 25%);
repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a se va realiza într-o singură etapă, urmată de o perioadă dedicată rezolvării cazurilor speciale;
la BAC și Evaluare Națională, se elimină prevederea conform căreia nota finală după soluţionarea contestaţiilor se modifică numai în cazul în care, între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte;
revizuirea cadrului legal privind combaterea segregării şcolare;
programul ”Școala Altfel” se va întinde pe durata a 5 zile lucrătoare, lăsând la decizia comunităţii şcolare perioada pentru derularea programului, după cum urmează: 21 noiembrie–2 decembrie 2016, 27 februarie– 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal);
dezvoltarea învăţământului profesional-dual;
profesionalizarea managementului şcolar;

O școală fără intruziune politică

„După 10 ani de intruziune politică în şcoală credem că este momentul pentru reprofesionalizarea managementului şcolar. În luna octombrie vom organiza concursuri de directori pentru toate unităţile de învăţământ, de la grădiniţă la liceu. Vom trimite observatori care să se asigure de desfăşurarea în condiţii de intransigenţă şi corectitudine a acestor concursuri”, a spus Mircea Dumitru.

Mai puțină birocrație

„Am redus numărul de comisii din cadrul unităţii de învăţământ de la 24 la 7. Un profesor nu trebuie să fie preocupat să facă hârtii, ci de modul în care îşi pregăteşte lecţia şi de modul în care se prezintă la lecţie. Trebuie să nu mai avem elevi plictisiţi la şcoală, trebuie să înţeleagă toţi colegii mei, profesorii, că este momentul să-i motiveze pe elevi, să-i facă să vină cu drag la şcoală”, a declarat secretarul de stat Monica Cristina Anisie.

Structura anului școlar 2016/2017. Când sunt cursuri, când sunt vacanțe

Semestrul I (19 săptămâni):

cursuri: 12 septembrie 2016 – 23 decembrie 2016;
vacanţa de iarnă: 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017;
cursuri: 9 ianuarie 2017 – 3 februarie 2017;
vacanţa intersemestrială: 4 februarie 2017 – 12 februarie 2017;
Notă: În perioada 29 octombrie 2016 – 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Semestrul II (16 săptămâni):

cursuri: 13 februarie 2017 – 14 aprilie 2017;
vacanţa de primăvară: 19 aprilie 2017 – 30 aprilie 2017;
cursuri: 2 mai 2017 – 16 iunie 2017;
vacanţa de vară: 17 iunie 2017 – 10 septembrie 2017.

Dacă acest articol v-a fost util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook. Vă sfătuim să salvați acest articol în bookmarks (semne de carte) din browserul dvs de internet, pentru a-l putea consulta mai ușor și în alte ocazii. 

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.