AcasăAlegerile editorilorHarta României Mari, ruptă în Parlamentul Republicii Moldova

Harta României Mari, ruptă în Parlamentul Republicii Moldova

-

Harta României Mari a provocat un scandal în Parlamentul Republicii Moldova. Socialistul Vlad Bătrîncea a rupt-o în semn de protest faţă de un ordin emis de Ministerul Educaţiei prin care i se permite unei asociații din România să doneze școlilor din Republica Moldova să donee hărți cu organizarea Regatului României în 1930, pentru orele de istorie, potrivit Publika.md.

„Ceea ce ţine de aşa numita hartă a României Mari care a fost ruptă de fapt de istorie, noi vă repetăm de fapt ceea ce a fost demonstrat”, a declarat socialistul Bătrîncea în Parlamentul Moldovei.

Lideul liberalilor moldoveni, Mihai Ghimpu a reacționat vehement la adresa socialistului: „Să rupeţi voi harta că oricum unirea o să se producă, şi o să duhniți, o să muriţi de ciudă şi o să vă duceţi în Novosibirsk”.

Reacții au venit și din consiliul primăriei Chișinăului.

„Când au loc asemenea lucruri în Forul Suprem Legislativ al Republicii Moldova, toţi cei care fac asemenea lucruri trebuie pedepsiţi conform legii. Tradătorilor, trădătorilor şi mişeilor”, a declarat consilierul PL Ion Cebanu.

În urma incidentului, pe Internet au apărut mai multe îndemnuri din partea tinerilor unionişti privind organizarea unui protest în faţa Legislativului, potrivit Publika.md.

În jur de 50 de tineri unionişti au protestat în faţa Parlamentului şi sediului Partidului Socialiştilor, unde au scandat mesaje unioniste.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...