Județul din România cu 1.000 de kilometri de drumuri de coșmar

Un județ din România îi așteaptă pe șoferi cu 1.000 de kilometri de drumuri pline de gropi, în care praful caniculei e înlocuit doar de noroaiele toamnei.

Două treimi din drumurile comunale din Botoșani se prezintă în stare extrem de proastă.

În cifre exacte, dintre cei 1.449 de kilometri de drumuri comunale, doar 170 de kilometri sunt în stare bună. În stare „medie” se prezintă 278 de kilometri, iar restul de 1.002 kilometri sunt în stare proastă și foarte proastă.

În a doua parte a lunii septembrie, primăriile comunelor din Botoșani vor primi 6,2 milioane de lei pentru modernizări de drumuri.

Un calcul al jurnaliștilor de la Monitorul de Botoșani arată că aceste sume primite de primării sunt infime, ajungând doar pentru câțiva kilometri de drum nou, nicidecum pentru 1.000 de kilometri.

O comună a primit de 20 de ori mai mulți bani decât altele

Întâlnirea în care s-a decis modul de împărțire a fondurilor a fost una marcată de nervozitate, primarii luptându-se pentru fonduri cât mai generoase.

„Câștigători” au fost cei din Mihai Eminescu, comună care a primit 473.000 de lei, de peste 20 de ori mai mult decât au primit autoritățile din Cristinești, Mihăileni și Bălușeni, alte comune botoșănene.

„Drumul morții”, între Botoșani și Suceava

Județele Botoșani și Suceava sunt legate de un alt drum cu grave probleme, încă neremediate complet. Pe drumul Botoșani-Suceava mor anual zeci de persoane, în accidente rutiere.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.