AcasăAlegerile editorilorMuzeu roman, înființat cu fonduri europene

Muzeu roman, înființat cu fonduri europene

-

Primăria Alba Iulia a amenajat un muzeu roman, care conţine o parte din Principia, clădirea comandamentului castrului Apulum.

Investiția s-a ridicat la 3,5 milioane de euro și a fost făcută din fonduri europene, potrivit zf.ro.

Muzeul realizat din fonduri europene este deschis publicului începând cu weekend-ul trecut. Taxa de intrare este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copiii de peste 6 ani şi adolescenţi.

Programul muzeului va fi de luni până duminică, între orele 09.00 şi 21.00, iar vizitatorii sunt conduşi de ghizi costumaţi în uniforme militare romane.

Muzeul  Principia, realizat cu fonduri europene, a fost amenajat în Cetatea Alba Carolina, pe locul unde în ultimii ani au fost descoperite fragmente importante din castrul roman Apulum.

Directorul adjunct al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Constantin Inel, a declarat că  în noul muzeu vizitatorii vor putea vedea, printre altele, camera de tezaur în care erau depozitate finanţele legiunii, zona în care erau birourile ofiţerilor, dar şi o instalaţie de încălzire romană, denumită hipocaust.

De asemenea, în interiorul muzeului vor putea fi văzute stindardele şi însemnele legiunii romane, dar şi statuile împăraţilor Hadrian şi Traian, cel de-al doilea cunoscut ca şi cuceritor al Daciei.

Muzeul are şi o curte în care sunt expuse alte vestigii romane descoperite în timp de arheologii care au cercetat situl castrului roman Apulum.

 

Recomandările editorilor GreatNews:

Un adolescent a devenit erou național datorită curajului său
Geniu, la 13 ani. Cel mai tânăr masterand din Europa este din România
5 porți de vis pentru grădina ta. Le poți construi singur, din lemn, piatră sau fier
13 obiceiuri culinare care te dau de gol că ești român
Inspectorii de la ANAF, huiduiți în Vama Veche

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe
 pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Bilanțul morților din Hong Kong ajunge la 55. De ce incendiul...

0
Bilanțul morților din incendiul care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong a crescut la 55 de persoane, iar alte peste 270 sunt...

TOP 10. Din ce țări vin cei mai mulți migranți non-UE...

0
Peste 136.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene, ce dețineau permise de ședere în scopul angajării, locuiau în România la sfârșitul lunii august 2025,...

Ce se întâmplă cu companiile de stat cu pierderi și datorii....

0
Într-o conferință de presă organizată la Guvern, vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că reforma companiilor de stat va începe cu un proiect-pilot ce va...