AcasăAlegerile editorilorMilitari români, răniți în Afganistan

Militari români, răniți în Afganistan

-

Patru militari români care acţionează în cadrul misiunii „Resolute Support” din Afganistan au fost răniţi joi, în jurul orei 9.00, în urma exploziei unei maşini-capcană, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

Militarii executau o misiune de patrulare terestră, la aproximativ opt kilometri Sud-Est de Baza militară de la Kandahar.

În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi la spitalul din Kandahar, unde se află internaţi în stare stabilă.
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat că cei patru militari surprinși de un atac cu o mașină capcană au suferit răni ușoare.

“Patru militari români care se aflau într-o misiune în zona aeroportului Kandahar au fost surprinși de un atac cu o mașină capcană. În urma acestui atac cei patru militari au fost răniți. Sigur, sunt răni mai ușoare. Sunt deja într-un spital militar și situația lor este stabilă. În funcție de evaluarea lor medicală care se face în momentul de față, vom hotărî dacă îi vom repatria sau își vor continua misiunea”, a declarat Mircea Dușa, la Zalău la o ceremonia aniversară a două batalioane militare, potrivit agerpres.ro.

 

Recomandările editorilor GreatNews:
Un român face o campanie umanitară pentru prietenul lui din Nepal
A renunțat la meditații pentru a cumpăra albine. Primăria i-a distrus afacerea

O oră la televizor ne face copiii cu 50% mai grași

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...