AcasăSocialUn român face o campanie umanitară pentru prietenul lui din Nepal

Un român face o campanie umanitară pentru prietenul lui din Nepal

-

Scriitorul român Octavian Segărceanu, autorul cărţii „Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India”, a demarat o campanie umanitară pentru a strânge fonduri pentru un ghid nepalez care a rămas fără casă în urma cutremurului de 7,8 grade, relatează digi24.ro.

Scriitorul originar din Brașov s-a aflat în Nepal în momentul cutremurului, iar acum strânge bani pentru Lama, un ghid care locuieşte în apropiere de Kathmandu, capitala ţării. Lama este chiar unul dintre personajele principale din cartea sa şi cel care l-a inspirat să scrie despre aventuri în locurile ascunse în inima munţilor.

Câţiva români au pus mână de la mână şi au adunat 2.500 de dolari până acum pentru Lama. Bărbatul are 55 de ani şi cinci copii. Cu doi dintre ei şi cu soţia locuia în casa pe care a pierdut-o în urma cutremurului.

„Prietenul nostru foarte bun, frăţiorul nostru Lama, ghidul nostru de munte şi familia lui au rămas fără adăpost, fără casă. Ei locuiesc în corturi, în afara clădirilor afectate sau chiar dărâmate. Proviziile sunt extrem de puţine, iar accesul în satul lor este extrem de dificil datorită alunecărilor de teren, pe de o parte, şi a prăbuşirii caselor pe drumurile altădată funcţionale”, a povestit Octavian Segărceanu pentru postul de televiziune.

„Am considerat că este bine să pornesc de la oameni concreţi pe care îi cunosc. Am vrut să văd dacă există oameni care sunt solidari cu înţelegerea lucrurilor aşa cum o am eu. Spre surpriza mea, am văzut că sunt foarte mulţi”, a mai spus scriitorul.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în străinătate pentru bucătari și ospătari. Oferte în Franța și Germania
Locuri de muncă în Anglia. UK oferă bani pentru găsirea unui job
Patru universități din România, în Top 250 cele mai bune universități pe specializări

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce scrie presa internațională despre ce s-a întâmplat ieri în România:...

0
Politico, Reuters, Le Monde, AFP, Bloomberg și alte publicații europene și internaționale analizează pe larg evenimentele de ieri pe scena politică din România.Presa internațională...

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...