Ce acte sunt necesare atunci când cumperi o casă sau un apartament 

FOTO: qimono/Pixabay.com
FOTO: qimono/Pixabay.com

Atunci când achiziționezi un apartament sau o casă trebuie să fii foarte atent la acte. De obicei, încheierea unui contract de vânzare-cumpărare durează cam patru zile și se poate încheia la un notar. 

Cel care îți vinde imobilul trebuie să aibă în primul rând actul de proprietate. Apoi, e necesar și un certificat de atestare fiscală. Acesta se obține de la Administrația Fiscală unde se plătește impozitul anual. Acesta se eliberează în 3 zile și este valabil doar în luna în care a fost emis. 

Tot vânzătorul trebuie să prezinte documentația cadastrală, adică cadastru și intabulare. Acesta se eliberează în 18 zile lucrătoare. Un alt document important este extrasul de carte funciară, care se obține de biroul notarial de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la cererea în scris a celui care vinde apartamentul sau casa. Are o valabilitate de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării. 

De asemenea, până să ajungă la plata de taxe notariale cumpărătorul, vânzătorul trebuie să mai aibă la dispoziție și un certificat de performanță energetică, care se obține de la un auditor energetic pentru clădiri. Expertul trebuie să fie atestat de Ministerul Dezvoltării regionale și Administrației Publice. Eliberarea acestuia durează până la 48 de ore și are o valabilitate de 10 ani. 

Înainte de a se ajunge la contract vanzare cumparare, vânzătorul mai trebuie să prezinte ultimele facturi la utilități și o dovadă că le-a plătit. Nu în ultimul rând, mai are nevoie, dacă stă la bloc, de o adeverință eliberată de asociția de proprietari că este la zi cu plata întreținerii. Această adeverință nu este obligatoriu să o ceară notarul, însă este importantă, ca să nu vă treziți că aveți de plătit restanțe după ce a ați cumpărat apartamentul. 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: