Fiul senatoarei Diana Șoșoacă ar fi încercat să fugă de polițiști. Ar fi condus băut

FOTO: Captură Digi24
FOTO: Captură Digi24

Fiul Dianei Șoșoacă ar fi încercat să fugă de polițiști, sâmbătă dimineață, potrivit Digi24. Urmărirea nu ar fi durat prea mult pentru că tânărul șofer ar fi dat într-o proprietate privată și nu a mai avut unde să fugă.

De asemenea, potrivit polițiștilor, avea o alcoolemie de 0,23 mg alcool pur în aerul expirat. A primit o amendă de 1885 de lei și permisul a fost suspendat pe o perioadă de 4 luni.

„În această dimineață, în jurul orei 7:55, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1, în zona intersecției cu DJ 101-Balotesti, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu a oprit.

Polițiștii rutieri au procedat la urmărirea autoturismului, iar după o distanță de aproximativ 300 m au reușit să-l oprească. Conducătorul autovehiculului, respectiv un bărbat, în vârstă de 20 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul drug test, rezultatul fiind negativ la consumul de substanțe psihoactive. În cauză, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002, cu amendă în valoare de 1885 lei, iar ca sancțiune contravențională complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, pe o perioadă de 120 de zile”, arată un comunicat al Poliției.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.