Sondaj: 40% dintre români nu vor să se vaccineze împotriva COVID-19

Vaccin COVID-19. Foto: Pixabay

Un sondaj de opinie realizat de INSCOP, alături de Centrul de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială, arată că 55% dintre români vor să se vaccineze, iar 40% spun că nu doresc să se imunizeze la COVID-19.

Potrivit sondajului de opinie realizat în perioada 13 ianuarie – 3 februarie, ”dintre cei aproape 40% care afirmă că nu doresc să se vaccineze, jumătate susţin că şi-ar putea schimba opinia în viitor, iar cealaltă jumătate afirmă că este o decizie definitivă”.

”Analizând datele în ansamblu, constatăm că aproximativ 20% din populaţia României are opinii foarte ferme împotriva vaccinării”, mai crede Remus Ștefureac, director Strategic Thinking Group / Asociaţia Grupul de Gândire Strategică, citat de Adevărul.

Neîncrederea în eficienţa vaccinului este menţionată cu precădere de către: bărbaţi, tineri, gulere albastre, locuitorii din Bucureşti sau din urbanul mare.

Potrivit sondajului, 68,3% dintre români sunt de părere că epidemia de coronavirus este reală şi periculoasă pentru sănătate, iar 17,2% cred că este reală, dar nepericuloasă pentru sănătate. Pe de altă parte, 10,4% dintre cei chestionați cred că epidemia este o minciună, iar 4% nu ştiu sau nu răspund.

De asemenea, 70,4% dintre cei întrebați cred că beneficiile vaccinării sunt mai mari decât riscurile, 21,4% îşi exprimă dezacordul, iar 8,1% nu ştiu sau nu răspund.

Mai mult, 54.8% dintre români apreciează că vaccinarea în masă a populaţiei României împotriva COVID-19 va opri epidemia de coronavirus. 33,7% sunt de părerea contrară, iar 11.5% nu ştiu sau nu răspund.

Doar 42% dintre tinerii de 18-29 de ani declară că intenţionează să se vaccineze împotriva COVID-19. În rândul persoanelor de peste 60%, intenția de a se imuniza este mult mai mare: 72%!

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.