Prefectura Sibiu a făcut publice hotărârile potrivit cărora, de luni, municipiul Sibiu, alături de Șelimbăr, Cisnedie și Tălmaciu intră în carantină. De asemenea, au fost anunțate și motivele pentru care se poate ieși din casă cu declarația pe propria răspundere.
În intervalul orar 6-22, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10:00-13:00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 06:00-10:00, respectiv 13:00-20:00;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
- deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
- deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
- deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
- deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
- îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
- participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;
- pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
- alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Slujbele se poate face doar în afara clădirilor. La înmormântări pot participa maxim 20 de persoane. Oficierea stărilor civile se poate face cu maxim 20 de persoane în exterior și cu 8 persoane în interiorul clădirii.
Activități interzise:
- organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise;
- organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spaţii închise cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
- organizarea și desfășurarea adunărilor publice organizate în baza Legii Nr. 60/1991;
- organizarea și desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor;
- activități culturale, științifice, artistice, sau de divertisment în spații închise sau deschise;
- toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective care se desfășoară în spatii închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
- organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor si piețelor de vechituri;
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: