4 secrete pe care trebuie să le știi ca să alegi un costum de ski perfect pentru tine

pârtie de ski
Foto: Up-Free / pixabay.com

Odată cu vremea răcoroasă din ultimele zile stratul de zăpadă de la munte a crescut simțitor, iar pârtiile de ski încep să își aștepte vizitatorii. Deoarece vacanța de iarnă nu este departe, iar mulți din noi vom profita de ea pentru a merge măcar câteva zile la munte, e bine să ne pregătim de pe acum pentru sezonul rece.

Alături de skiuri, cea mai importantă alegere o reprezintă costumul de ski. Costumele de ski pot varia foarte mult: de la cele dintr-o singură bucată la cele din două piese (pantaloni și jachetă) sau de la cele cu mânecă scurtă la salopete și jachete cu mâneci lungi.

Indiferent de gusturile personale ale fiecăruia, prioritatea este confortul. Prin urmare, stilul personal nu trebuie să dăuneze confortului de care avem nevoie pe pârtie. Dacă o anumită piesă sau accesoriu al costumului de ski ne jenează riscăm să nu se simțim în largul nostru în timp ce schiem. Dincolo de faptul că lipsa confortului îți va strica orice chef de schiat, ea poate duce și la accidente de ski grave.

Alege așadar acele costume de ski (geacă de ski și pantaloni de ski) ce îți permit să petreci o zi întreagă pe pârtie fără să te deranjeze în vreun fel, în care te poți mișca ușor și care te mențin încălzit și totodată uscat în timp ce schiezi.

Iată 4 lucruri pe care trebuie să le știi înainte de a cumpăra un costum de ski:

1. Alegea stratului de bază este extrem de importantă. Stratul de bază este acel strat al îmbrăcămintei care se află în contact cu pielea ta și care absoarbe umezeala. Deși acest strat poate contribui și la o mai bună izolare, funcția sa principală este de a îndepărta transpirația de pe corpul tău, păstrându-ți pielea uscată. În acest fel, acest strat te ajută să nu îți fie frig atunci când te afli în teleschi.

Stratul de bază se mai numește și lenjerie termică de ski și trebuie să fie mulat pe întregul tău corp. Lenjeria termică de ski trebuie să fie fabricată dintr-un material sintetic și ușor, ca de exemplu din poliester.

Lenjeria termică din bumbac nu este recomandată deoarece nu se usucă suficient de repede și nici nu izolează bine atunci când este umedă.

2. Alege un tricou / jachetă și o pereche de pantaloni pe care îi vei purta peste lenjeria termică de ski. Acesta este al doilea strat de îmbrăcăminte de ski și este fabricat de obicei din puf, fulgi sau lână. Funcția primordială a acestui strat este să îți țină de cald.

Stratul izolator poate fi interiorul unei geci de schi (care adesea poate fi detașat de stratul exterior al jachetei), un pulover de ski din lână sau o jachetă din fulgi.

Pantalonii de ski trebuie să fie impermeabili și să fie suficient de largi în partea de jos pentru a încăpea peste clăpari. De obicei, pantalonii de ski au jambiere care să împiedice acumularea de zăpadă pe picioare.

3. Cel de-al treilea strat este reprezentat de geaca de ski. Acest strat exterior este impermeabil. Iată câteva aspecte la care să fii atent atunci când alegi o geacă de ski, potrivit overstock.com:

– are sau nu buzunare cu fermoar?
– permite aerisirea corpului?
– poate să împiedice pătrunderea zăpezii?

4. Ultima etapă este alegerea de mănuși pentru ski și a unei căciuli. Cumpără o pereche de mănuși impermeabile, de bună calitate. Te poți orienta spre mănuși care pot fi strânse la încheieturile mâinilor pentru a împiedica pătrunderea zăpezii.

O căciulă care să îți acopere urechile te va ajuta să te simți mult mai confortabil pe pârtie deoarece te va proteja de vânt. Nu alege o căciulă prea voluminoasă deoarece te va incomoda atunci când îți vei pune casca de ski (aceasta este întotdeauna recomandată).