Prea multe lucruri și prea puțin spațiu: din păcate, aceasta este una dintre cele mai întâlnite probleme ale românilor.
Mai devreme sau mai târziu, aproape toate apartamentele și chiar și casele trec prin această lipsă de spațiu: nu mai este loc pentru condimente și mirodenii în bucătărie, pe rafturile din baie sunt mult prea multe șampoane, creme și parfumuri, iar dulapurile abia se mai închid din cauza numeroaselor haine înghesuite pe umerașe.
Pentru cei care nu doresc să renunțe la o parte din lucrurile lor (sau pentru cei care deja au donat o parte din ele și tot au prea multe obiecte de care nu se pot despărți), publicația online brightside.me propune 19 idei superbe pentru a câștiga spațiu.
Cele 19 idei prezentate nu sunt scumpe și nici greu de pus în practică. Nu este nevoie decât de puțină răbdare și de creativitate.
Iată ideile de organizare propuse pentru fiecare dintre camerele dintr-un apartament:
BUCĂTĂRIE
1. O masă ascunsă care poate fi desfășurată la nevoie.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu.jpg)
2. Recipiente pentru mirodenii, condimente, nuci, alune și alte gustări – așezate toate într-un sertar.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-00.jpg)
3. Un grătar pentru veselă care se potrivește perfect pe colț vă ajută să ecomisiți spațiu în apropierea chiuvetei.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-01.jpg)
4. Separtoare speciale pentru sertare.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-02.jpg)
BAIA
5. Ușile fabricate (parțial) din sticlă permit să intre mai multă lumină în interior și creează impresia de mai mult spațiu (în situația în care chiar nu există nicio soluție pentru a câștiga spațiu).
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-03.jpg)
6.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-04.jpg)
7. Spații de depozitare sub cadă.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-05.jpg)
8. Puteți instala coșuri de nuiele pe pereți – în ele pot încăpea chiar mai multe lucruri decât pe rafturi.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-06.jpg)
9. Perdele din plastic cu buzunare care pot ține diferite obiecte necesare în baie.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-07.jpg)
DORMITORUL
10. Patul care se ascunde în perete pe timpul zilei.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-08.jpg)
11. Patul care are sertare dedesubt. Aici se pot depozita o mulțime de lucruri, de la haine la încălțăminte.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-09.jpg)
12. Paturi care pot fi trase.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-10.jpg)
13. Un combo foarte ingenios: pat, garderobă plus birou – toate încap într-un colț.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-11.jpg)
14. Dormitorul-birou.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-12.jpg)
GARDEROBE
15. Garderoba pe colț este foarte eficientă în folosirea spațiului: de multe ori, spațiul de la colțuri rămâne nefolosit.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-13.jpg)
16. O altă soluție este să amplasați mai multe tije între piesele de mobilier pentru a agăța haine pe umerașe.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-14.jpg)
17. Rafturi pentru pantofi.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-15.jpg)
18. Tuburile de plastic pentru încălțăminte sunt și ele foarte utile – în acest fel, pantofii nu se strâng în grămezi în hol sau pe balcon.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-16.jpg)
19. Dulapuri speciale pentru încălțăminte.
![idei câștigare spațiu](https://greatnews.ro/wp-content/uploads/2017/03/idei-castigare-spatiu-17.jpg)
Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.