Zi mare pentru handbalul românesc. CSM București poate deveni campioana Europei!

CSM București s-a calificat în finala Ligii Campionilor (EHF / Yorck Dertinger)

CSM București s-a calificat în finala Ligii Campionilor (EHF / Yorck Dertinger)

La prima participare în Liga Campionilor, handbalistele de la CSM București au reușit o performanță extraordinară: s-au calificat în finala competiției.

Ieri, în primul meci din semifinalele turneului Final Four, bucureștencele au făcut un meci extraordinar cu puternica formație macedoneană Vardar Skopje, pe care au învins-o cu 27-21.

CSM București pierduse ambele meciuri cu Vardar în faza grupelor, însă ieri, la Budapesta, nu le-au dat nicio șansă adversarelor.

Româncele s-au apărat excelent în prima parte a meciului, primind al doilea gol abia în minutul 14. Portarul Jelena Grubisici a făcut minuni pentru CSM, care conducea la pauză cu 14-9.

După un start excelent și în repriza secundă, când româncele s-au distanțat la 21-11, antrenorul danez Kim Rasmussen a odihnit mai multe dintre titulare.

Româncele au făcut spectacol, Aurelia Brădeanu marcând două goluri de la mare distanță. Peste 500 de români le-au făcut galerie bucureștencelor la Budapesta.

În finala de la Budapesta, care va avea loc diseară, la ora 18.45, CSM București va întâlni echipa maghiară Gyor. Campioana Ungariei a depășit deținătoarea titlului continental, Buducnost Podgorica, după o partidă foarte echilibrată, cu scorul de 21-20.

Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a echipei muntenegrene, cu 6 goluri, însă nu a fost de ajuns pentru o nouă finală.

CSM București este prima echipă din România care ajunge în finala Ligii Campionilor la handbal feminin, după Oltchim Râmnicu Vâlcea, care a pierdut în ultimul act, în 2010, în fața danezelor de la Viborg.

CSM a mai întâlnit-o de două ori pe Gyor în acest sezon, unguroaicele câștigând ambele dueluri: 24-22, la Bucureşti şi 28-22, în Ungaria.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version