WC adus la Palatul Parlamentului: „Ajută-l pe Dragnea să ajungă la baie”

wc palatul parlamentului

Foto: ziare.com

Mai mulți manifestanți au adus astăzi pe trotuarul din fața Palatului Parlamentului un WC din lemn pe roți, pentru a protesta față de replicile date de Liviu Dragnea unui jurnalist care i-a pus întrebări incomode.

Pe WC-ul mobil erau lipite anunțuri pentru un mare protest ce va avea loc pe 30 martie 2019 în Piața Victoriei și mesajul „Ajută-l pe Dragnea să ajungă la baie”.

Potrivit ziare.com, jandarmii nu i-au lăsat pe protestatari să se apropie de intrarea din Camera Deputaților și i-au invitat să protesteze pe trotuarul de pe partea cealaltă a străzii.

Protestul a fost organizat după ce, la jumătatea lunii februarie, iritat de întrebările reporterului Alex Dima de la postul de televiziune Pro TV, liderul PSD Liviu Dragnea l-a întrebat pe acesta dacă vine după el la baie.

„Aveți un sentiment de mustrare pentru că promisiunile electorale nu au fost îndeplinite până acum?”, l-a întrebat reporterul pe liderul PSD.

„Așa se fac interviurile, vii după mine la baie?”, a replicat enervat Liviu Dragnea, deși acesta intra într-o sală a Parlamentului, nu într-o toaletă.

„Cum adică?”, l-a întrebat uimit jurnalistul ProTV.

„Merg la baie, merg la baie”, a repetat apoi Liviu Dragnea de vreo 5-6 ori.

„Deci eu v-am întrebat dacă aveți un sentiment de regret pentru că o mulțime de promisiuni din campania electorală sunt nerealizate”, i-a replicat Alex Dima, însă nu a primit un răspuns de la șeful PSD.

Un episod similar s-a petrecut în octombrie 2018, când Liviu Dragnea a fost enervat de un jurnalist de la Antena 3 care îl filma.

”Hai în baie, puiule. Hai în baie că îți ies poze ca lumea”, i-a spus el.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version