Vaccinarea obligatorie a copiilor a reapărut în spațiul public odată ce Guvernul a publicat „Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2020-2022”.
La capitolul legat de strategiile din domeniul sănătății publice este menționat ca obiectiv „adoptarea Legii vaccinării, care va cuprinde obligativitatea vaccinării populației, dar și obligația autorităților, în primul rând a Ministerului Sănătății, de a desfășura campanii de informare, de a asigura aprovizionarea cu vaccinuri, de a garanta calitatea și siguranța vaccinării conform standardelor europene. În cadrul legii vaccinării va fi stabilită și obligația Ministerului Sănătății de a elabora și aplica un plan multianual de vaccinări și implicit, un plan multianual de achiziții de vaccinuri”.
La ora actuală, în România niciunul dintre vaccinuri nu este obligatoriu, iar părinții nu sunt sancționați în vreun fel dacă refuză vaccinarea copiilor lor.
Există însă o lege a vaccinării obligatorii care a trecut de Senat în anul 2017, însă ulterior s-a împotmolit în comisiile din Camera Deputaților. În forma care a trecut de Senat, legea prevedea că imunizarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de Vaccinare este obligatorie, iar părinții care refuză vaccinarea copiilor și participarea la cursuri de unde se pot informa cu privire la beneficiile vaccinurilor riscă să plătească o amendă ce poate ajunge până la un maximum de 10.000 de lei. Legea nu a ajuns, până acum, și la votul din Camera Deputaților.
Rămâne de văzut dacă această lege a vaccinării obligatorii va fi votată vreodată în România și ce formă va lua ea.
Dacă ne uităm însă la ce s-a întâmplat în spațiul european în ultimii ani vom observa că există o tendință de a adopta legi privind vaccinarea obligatorie.
Deși în multe dintre țările din Uniunea Europeană imunizarea populației continuă să fie doar o recomandare a autorităților, care au decis să nu impună niciun fel de sancțiuni pentru refuzul vaccinării, unele state – confruntate cu un curent anti-vaccin tot mai puternic, și cu rate de imunizare dezamăgitoare – au decis să ia măsuri.
Este cazul Franței și al Germaniei, două dintre țările considerate „nucleul” Uniunii Europene.
În articolul de mai jos veți găsi politica adoptată vizavi de vaccinare de statele Uniunii Europene, precum și alte câteva țări din afara sa.
Țări unde unele vaccinuri sunt obligatorii, iar părinții sunt amendați dacă nu își vaccinează copiii sau chiar pot fi condamnați la închisoare:
1. În Belgia, singurul vaccin care este obligatoriu este cel împotriva poliomielitei. Vaccinarea împotriva acestei boli este obligatorie în Belgia începând din anul 1967.
Copiii trebuie să fie vaccinați înainte de a împlini 18 luni, iar certificatul de vaccinare care demonstrează că minorul a fost imunizat trebuie să fie depus la primărie în localitatea de reședință.
În anul 2008, un o instanță de judecată din orașul Dendermonde a condamnat două cupluri care nu au dorit să își vaccineze copiii împotriva poliomielitei la plata unei amenzi și la închisoare. Fiecare părinte a primit o amendă de 5.500 de euro și o pedeapsă de 5 luni de închisoare.
Cehia și Croația, țări cu vaccinare obligatorie
2. Croația este una dintre țările în care foarte multe vaccinuri sunt obligatorii. Potrivit legii, părinții care refuză vaccinarea pot fi amendați. De asemenea, dacă refuză vaccinarea minorilor ei vor fi verificați de serviciile de asistență socială.
În Croația sunt obligatorii vaccinurile pentru următoarele boli:
– tuberculoză
– difterie
– tetanus
– pertussis (tusea convulsivă)
– poliomielită
– infecția cu bacteria Haemophilus influenzae de tip b
– hepatita B
– boala pneumococică (provocată de bacteria Streptococcus pneumoniae)
– pojar
– oreion
– rubeolă
Înainte de a merge la creșă sau la grădiniță copiii trebuie să fie vaccinați. Deși legea vaccinării obligatorii a fost atacată la Curtea Constituțională din Croația, judecătorii au decis, în 2014, că „dreptul copilului la sănătate este mai important decât dreptul părinților de a face o alegere (greșită)”.
Alte vaccinuri, precum cel anti-HPV sau cel antigripal, sunt recomandate în Croația.
3. Și Cehia se numără printre țările unde multe vaccinuri sunt obligatorii (cele împotriva tuberculozei, difteriei, tetanusului, tusei convulsive, poliomielitei, infecției cu bacteria Haemophilus influenzae de tip b, hepatitei B, pojarului, oreionului și rubeolei).
Vaccinul împotriva hepatitei A este obligatoriu doar pentru grupurile vulnerabile (de pildă, pentru vârstnici).
Alte vaccinuri, ca de exemplu cel pentru rotavirus, meningită, vărsat de vânt, HPV, gripă, turbare sau encefalita de căpușă sunt recomandate.
Copiii trebuie să fie imunizați cu vaccinurile obligatorii pentru a putea fi înscriși la creșă sau la grădiniță. Potrivit legii din Cehia, părinții care refuză să își vaccineze copiii riscă o amendă de până la 10.000 de coroane (echivalentul a 388 de euro), se arată într-un raport al Observatorului European pentru Sisteme și Politici de Sănătate publicat în 2018.
De asemenea, un copil care nu are vaccinurile necesare (nu este vorba despre cei cu contraindicații, care nu sunt obligați să se vaccineze) nu poate fi înscris la grădiniță. Această lege nu se aplică și în cazul educației școlare obligatorii.
Totodată, grădinițele care acceptă să înscrie un copil ce nu a fost imunizat pot fi amendate cu până la 500.000 de coroane (aproximativ 20.000 de euro).
Franța a adoptat vaccinarea obligatorie a copiilor pentru 11 boli
4. În Franța minorii trebuie să fie vaccinați împotriva a 11 boli. Vaccinarea este obligatorie pentru următoarele boli:
– difterie
– tetanus
– pertussis (tuse convulsivă)
– poliomielită
– infecția provocată de bacteria Haemophilus influenzae de tip b
– hepatita B
– boala pneumococică (provocată de bacteria Streptococcus pneumoniae)
– meningită
– pojar
– oreion
– rubeolă
Începând cu anul 2018, toți copiii trebuie să fie vaccinați împotriva celor 11 boli. Altfel, ei nu pot fi înscriși la creșe, centre de zi sau la școală. Anterior, doar 3 vaccinuri erau obligatorii (cele pentru difterie – din 1938, pentru tetanus – din 1940, și pentru poliomielită – din 1964).
Însă autoritățile franceze au considerat că este nevoie să intervină deoarece doar aproximativ 70% din populație este vaccinată împotriva acestor boli, iar nivelul de încredere în vaccinuri în rândul francezilor este unul dintre cele mai scăzute din lume. Un studiu realizat în 67 de țări din lume realizat în 2016 a arătat că 41% dintre francezi consideră că vaccinurile nu sunt sigure. Iar un sondaj de opinie realizat în Franța tot în 2016 a relevat că 25% dintre francezi au o părere proastă despre vaccinuri, în creștere față de numai 8,5% în anul 2000, potrivit agenției de presă EFE.
Confruntat cu aceste date, premierul francez Edouard Philippe a declarat că este „inacceptabil” că în Franța încă „mor copii de pojar”. Între 2008 și 2016 în această țară s-au înregistrat 24.000 de cazuri de pojar, iar 10 au fost fatale.
Conform raportului Observatorului European pentru Sisteme și Politici de Sănătate, părinții francezi nu primesc vreo amendă dacă refuză vaccinarea, însă copiii lor sunt practic izolați social: nu pot merge în unitățile de învățământ și nici nu pot participa la alte activități (de exemplu, nu pot să meargă în tabără).
Pe de altă parte, părinții pot fi anchetați dacă se fac vinovați de compromiterea sănătății copiilor.
În Germania a intrat în vigoare vaccinarea obligatorie a copiilor împotriva pojarului
5. Până recent, în Germania niciun vaccin nu era obligatoriu. Acest lucru s-a schimbat însă anul trecut, odată cu intrarea în vigoare la 1 martie 2020 a unei legi conform căreia copiii trebuie să fie imunizați împotriva pojarului.
În prezent, acesta este singurul vaccin obligatoriu în Germania.
„Legea pentru protecție împotriva pojarului” stipulează că minorii, precum și angajații din grădinițe, școli, unități medicale și centre sociale trebuie să fie vaccinați. Părinții care nu își vaccinează copiii ajunși la vârsta la care trebuie să meargă la școală pot fi amendați cu până la 2.500 de euro. În plus, copiilor mai mici e posibil să li se interzică accesul în creșe dacă nu sunt vaccinați.
Această schimbare a venit în contextul în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă o imunitate de turmă de 95% în cazul rujeolei pentru a preveni o epidemie. Însă potrivit unui raport al Institutului „Robert Koch” din Germania, doar 93% dintre copiii care încep școala în această țară au primit atât prima, cât și a doua doză de vaccin împotriva pojarului. O imunizare de 93% a fost considerată inacceptabilă de către autoritățile germane.
Statele vecine Ungaria și Bulgaria – țări în care vaccinarea este obligatorie
6. În Ungaria sunt obligatorii vaccinurile pentru următoarele boli: tuberculoză, difterie, tetanus, pertussis, poliomielită, infecția cu bacteria Haemophilus influenzae tip b, hepatita B, boala pneumococică, pojar, oreion, rubeolă și vărsat de vânt.
Părinții care refuză vaccinarea obligatorie a copiilor riscă o amendă de până la 500.000 de forinți (aproximativ 1.400 de euro).
7. În Bulgaria sunt obligatorii vaccinurile pentru: tuberculoză, difterie, tetanus, pertussis, poliomielită, infecția cu bacteria Haemophilus influenzae tip b, hepatita B, boala pneumococică, pojar, oreion și rubeolă.
Cei care nu își vaccinează copiii riscă o amendă de până la 300 de leva (154 de euro).
Vaccinarea obligatorie a copiilor în Italia
8. În Italia sunt obligatorii vaccinurile pentru următoarele boli: difterie, tetanus, pertussis, poliomielită, infecția cu bacteria Haemophilus influenzae tip b, hepatita B, pojar, oreion, rubeolă și vărsat de vânt.
Începând din anul 2017 copiii cu vârste de până la 6 ani au nevoie de dovada vaccinării pentru a putea merge la grădiniță sau la creșă.
În cazul copiilor mai mari, care trebuie să meargă la școală, lipsa vaccinării nu le îngrădește accesul în unitățile de învățământ, însă părinții care refuză vaccinarea primesc sancțiuni financiare (până la un maximum de 500 de euro dacă în cazul unui copil lipsesc toate vaccinările obligatorii). Sancțiunile financiare le sunt aplicate și părinților care au copii mai mici de 6 ani dacă au refuzat vaccinarea, se arată în raportul Observatorului European pentru Sisteme și Politici de Sănătate publicat în 2018.
9. Polonia se numără și ea printre țările unde numeroase vaccinuri sunt obligatorii. Vaccinarea obligatorie a copiilor se referă la imunizarea pentru următoarele boli:
– tuberculoză
– difterie
– tetanus
– pertussis
– poliomielită
– infecția cu bacteria Haemophilus influenzae tip b
– hepatita B
– boala pneumococică
– pojar
– oreion
– rubeolă
Obligația de a se imuniza conform programului național de imunizare îi revine fiecărei persoane care stă în Polonia pentru mai mult de 3 luni. Legea care se referă la prevenirea și combaterea bolilor infecțioase nu oferă nicio excepție pentru anumite grupuri (ca de exemplu pentru refugiați) și nici nu acceptă refuzul vaccinării din motive religioase.
Toți copiii care locuiesc în Polonia pot primi gratuit vaccinurile din schema națională, iar părinții sunt obligați să se prezinte la aceste vizite de vaccinare. De regulă, refuzul vaccinării declanșează o procedură adminstrativă care implică o amendă.
Amenzi pentru cei care refuză vaccinarea obligatorie a copiilor
10. În Slovacia sunt obligatorii vaccinurile pentru: difterie, tetanus, pertussis, poliomielită, infecția cu bacteria Haemophilus influenzae tip b, hepatita B, boala pneumococică, pojar, oreion și rubeolă.
Atunci când părinții refuză vaccinarea obligatorie, cadrele medicale sunt obligate să anunțe autoritățile din domeniul sănătății publice, care vor da o amendă.
Amenda poate ajunge până la 331 de euro pentru cei care ignoră vaccinarea obligatorie a copiilor.
Legea privind vaccinarea obligatorie din această țară a fost atacată la Curtea Constituțională, însă judecătorii au decis în decembrie 2014 că vaccinarea obligatorie nu încalcă legea fundamentală a statului.
11. În Slovenia sunt obligatorii vaccinurile pentru următoarele boli: tuberculoză, difterie, tetanus, pertussis, poliomielită, infecția cu bacteria Haemophilus influenzae tip b, hepatita B, pojar, oreion și rubeolă.
Potrivit legilor slovene privind vaccinarea, cei care refuză să își vaccineze copiii sunt pasibili de următoarele amenzi:
– Potrivit Legii Bolilor Infecțioase, amenda pentru refuzul vaccinării variază între 41 și 417 euro pentru fiecare copil, pentru fiecare părinte;
– O altă lege prevede o amendă de 500 de euro pentru cei care refuză să îndeplinească solicitarea unui inspector cu privire la vaccinarea obligatorie;
– Iar Actul de Procedură Administrativă prevede o amendă de 200 de euro pentru cei care nu se prezintă la timp la invitația unui inspector de sănătate sau pentru absență nejustificată.
Țări unde vaccinurile sunt parțial obligatorii, iar părinții care nu își vaccinează copiii pierd anumite beneficii financiare:
Australia aplică politica „Fără vaccin, fără plăți sociale”. Cu excepția a 3 state din această țară (Noul Wales de Sud, Victoria și Australia de Vest, unde copiii trebuie să fie vaccinați înainte de a merge la creșă sau la grădiniță), vaccinarea este doar recomandată. Însă părinții care nu își vaccinează copiii nu mai pot beneficia de anumite reduceri de taxe și plăți sociale. Încă din anul 1998 autoritățile au decis că, pentru a primi acești bani, părinții trebuie să se asigure că minorii sunt vaccinați conform schemei naționale de imunizare, însă până recent (2015) în legislație a existat o clauză care le permitea acestora să invoce o problemă de conștiință atunci când refuzau vaccinarea.
Din aprilie 2015 această scutire a fost eliminată din lege, fiind păstrată doar posibilitatea refuzării vaccinării în cazul unor contraindicații și afecțiuni medicale dovedite.
Guvernul a luat această decizie după ce procentul celor care au invocat această problemă de conștiință a crescut de la 0,23% în 1999 la 1,77% în 2014 (procentul se referă doar la părinții și reprezentanții legali ai copiilor de sub 7 ani).
Țări unde anumite vaccinuri sunt obligatorii, însă nu există sancțiuni pentru cei care le refuză:
Malta este un astfel de exemplu. În această țară, 3 vaccinuri sunt obligatorii conform legii „Ordonanța pentru Prevenirea Bolilor”: cel pentru difterie, pentru tetanus și cel împotriva poliomielitei.
Nu există scheme menite să îi încurajeze pe oameni să se vaccineze și nici sancțiuni care să îi pedepsească pe cei care refuză vaccinarea.
Pe de altă parte, părinții sunt încurajați să își vaccineze copiii înainte ca aceștia să meargă la școală.
Țări unde niciun vaccin nu este obligatoriu, iar părinții nu sunt sancționați în niciun fel dacă nu își vaccinează copii:
1. Austria. Vaccinurile le sunt recomandate atât copiilor, cât și adulților, însă ele nu sunt obligatorii. Statul austriac are această politică vizavi de toate bolile ce pot fi prevenite prin vaccinare, de la bolile copilăriei precum oreion, pojar sau vărsat de vânt, până la boli grave precum hepatita B, difterie, meningită, tuberculoză sau poliomielită. Vaccinarea copiilor nu este obligatorie pentru a putea merge la școală sau la grădiniță.
2. În Cipru niciun vaccin nu este obligatoriu, ele fiind doar recomandate de către autorități.
3. Danemarca – niciun vaccin nu e obligatoriu.
4. Estonia – niciun vaccin nu e obligatoriu.
5. Finlanda – niciun vaccin nu e obligatoriu.
6. Grecia – niciun vaccin nu e obligatoriu.
7. Irlanda – niciun vaccin nu e obligatoriu.
8. Letonia – niciun vaccin nu e obligatoriu.
9. Lituania – niciun vaccin nu e obligatoriu.
10. Luxemburg – niciun vaccin nu e obligatoriu.
11. Olanda – niciun vaccin nu e obligatoriu.
12. Portugalia – niciun vaccin nu e obligatoriu.
13. Spania – niciun vaccin nu e obligatoriu.
14. Suedia – niciun vaccin nu e obligatoriu.
15. Marea Britanie – niciun vaccin nu e obligatoriu.
Surse: vaccine-schedule.ecdc.europa.eu, Mandatory Vaccination in Europe, The organization and delivery of vaccination services in the European Union, Vaccination policy
V-ar putea interesa și:
Mărturia unei mame care s-a răzgândit în privința vaccinurilor. Ce regretă cel mai mult
Mesajul unei mame cu un copil bolnav: „Populația trebuie să protejeze prin vaccinare și pe cei care nu se pot vaccina”
Mărturia a 2 români care nu au crezut în COVID. Dar s-au îmbolnăvit: „Simțeam cum se mișcă un intrus în corp”
Foto: nts01 / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: