Va parcurge 3.000 de km până la Marea Nordului. Ce vrea să arate un biciclist din România

bicicleta
Foto: Jorge Royan www.royan.com.ar via Wikimedia Commons

Bibliotecarul Laszlo Kiss va ajunge vineri, la Sibiu, pe bicicletă, după ce a plecat duminică din Sfântu Gheorghe. El și-a propus să pedaleze 21 de zile, pe o distanță de 3.000 de kilometri, de la Marea Neagră la Marea Nordului, cu scopul de a atrage atenția asupra bibliotecilor românești, relatează agerpres.ro.

„Un bibliotecar din Sfântu Gheorghe vrea să atragă atenția asupra bibliotecilor românești într-un mod inedit. Laszlo Kiss parcurge 3.000 de kilometri, de la Marea Neagră la Marea Nordului, în cadrul campaniei <Lecturând prin Europa — Bibliotecile școlare de la Marea Neagră la Marea Nordului>, inițiată pentru a sensibiliza opinia publică asupra importanței bibliotecilor și pentru a reînființa Biblioteca Pedagogică Națională I. C. Petrescu”, a anunțat Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Timp de 21 de zile, între 7 iunie și 5 iulie 2015, el va parcurge pe bicicletă mai mult de 3.000 de km, de la Constanța până la Amsterdam, vizitând biblioteci școlare, publice și universitare din șapte țări membre ale Uniunii Europene.

Vineri, 12 iunie, Laszlo Kiss va poposi și la Sibiu, în jurul orei 18.00. El va fi însoțit pe o porțiune de traseu de bibliotecari și de elevi pe biciclete și va fi primit la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, unde le va prezenta campania bibliotecarilor sibieni.

Toate instituțiile care vor face parte din campanie vor semna un „Pașaport de Bibliotecar”, un afiș care va conține ștampilele bibliotecilor și semnăturile bibliotecarilor unde va poposi această campanie.

Evenimentul de la Sibiu este realizat și sprijinit de Biblioteca Universității „Lucian Blaga” și de Asociația Bibliotecarilor din România — Filiala Sibiu.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în străinătate pentru muncitori necalificați
Locuri de muncă în străinătate. Cazarea și masa, asigurate
Telefoane mobile ieftine, pentru părinți și bunici

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.