Un preot a sfințit o curbă unde se produc multe accidente

Parohia Brătila de Jos sfințire curbă preot

Sursa: Parohia Brătila de Jos / Facebook

Preotul de la Parohia Brătila de Jos, din satul Brătila, comuna Helegiu din județul Buzău, a sfințit o curbă pentru ca acolo să nu se mai producă accidente.

„Astăzi, 2 februarie, la ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI, după săvârșirea Sfintei Liturghii, am mers să sfințim locul numit „CURBA MORȚII” și am săvârșit rugăciuni întru călătorie binecuvântată a celor ce trec pe acolo și să fie izbăviți de accidente și de moarte năpraznică toți cei ce conduc autovehiculele și cei care merg în ele. Dumnezeu să vă păzească pe toți, să vă apere, să ajungeți sănătoși la destinație și să fiți izbăviți de orice accident”, a anunțat preotul pe pagina de Facebook a Parohiei.

În clipurile publicate pe rețeaua de socializare se vede cum preotul stropește cu apă sfințită șoseaua, spunând „Hristos vine cu această apă sfințită.”

„Se binecuvântează și se sfințește locul acesta, prin stropire cu această apă sfințită”, a mai spus preotul paroh în timp ce stropea șoseaua și lateralele drumului.

Apoi, preotul a citit dintr-o carte sfântă pe marginea drumului, rugându-se la Dumnezeu ca șoferii și pasagerii să fie izbăviți de „moarte năprasnică.”

Sursa: Parohia Brătila de Jos / Facebook
Sursa: Parohia Brătila de Jos / Facebook
Sursa: Parohia Brătila de Jos / Facebook

Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version