AcasăAlegerile editorilorUn oraș din România găzduiește cel mai bun festival din Europa

Un oraș din România găzduiește cel mai bun festival din Europa

-

Cel mai bun festival din Europa are loc în România. Este pentru prima oară când un festival din țara noastră câștigă distincția European Festival Awards.

Este vorba de Untold, festivalul care a debutat în această vară, la Cluj Napoca. Untold a fost preferat unor festivaluri de renume, din țări ca Germania, Olanda sau Belgia.

Untold a fost preferat atât de juriul format din specialiști ai industriei muzicale, dar și de mulți dintre cei peste 800.000 de persoane din 50 de țări.

Aproape un sfert de milion de fani au mers vara trecută la Cluj Napoca, pentru fetivalul Untold, iar ediția din acest an se anunță a fi foarte aglomerată, cu peste 25.000 de abonamente vândute până acum.

Festivalul Untold anunță astăzi cine va fi cel de-al doilea din cele cinci mari nume de pe afiș. Primul ”headliner” a fost DJ Tiesto.

În competiţia European Festival Awards, cea mai importantă a continentului și aflată la a șaptea ediție, au mai intrat alte două festivaluri organizate în Cluj: Electric Castle şi Jazz in the Park.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cursuri gratuite de pilotaj. Ce salariu are un pilot pe un avion comercial
Materia-surpriză introdusă în programa școlară în Norvegia
Decizie importantă. Cât de legal e să ți se supravegheze Facebook-ul la serviciu

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...