Un nou indiciu că Jon Snow nu a murit

jon snow

Kit Harington. Foto: hbo.com

Moartea personajului Jon Snow din serialul „Game of Thrones” este pusă din ce în ce mai mult sub semnul întrebării, după ce interpretul personajului, actorul Kit Harington, a fost surprins pe platoul de filmare pentru cel de-al șasele sezon al serialului, anunță adevarul.ro.

Imaginile realizate vineri, 25 septembrie, îl prezintă pe Kit Harington (28 de ani), alături de alţi membri ai producţiei HBO, într-o pauză de filmări. Actorul este îmbrăcat în hainele purtate în serial de membrii familiei Stark şi pare că primeşte indicaţii scenice.

Fanii, dar şi presa internaţională, speculează că Lady Melisandre îl va readuce la viaţă pe Jon Snow în sezonul următor.

Potrivit „Daily Mail“, fotografiile au fost realizate vineri, 25 septembrie, în Belfast, Irlanda de Nord, unde au loc filmările din sezonul șase al seriei „Game of Thrones”.

Acesta nu este primul indiciu că personajul Jon Snow nu va dispărea din serial. Începând din luna iulie, site-ul watchersonthewall.com a publicat mai multe imagini cu actorul Kit Harington în Belfast, alături de alți actori din „Game of Thrones”.

Sezonul cinci al serialului „Game of Thrones” s-a încheiat prin scena în care Jon Snow este înjunghiat de camarazii săi de la Rondul de Noapte. Însă fanii serialului au speculat că personajul va învia în sezonul următor.

Kit Harington, pe platoul de filmare. Foto: FameFlynet.uk.com / DailyMail

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Decizie în premieră în lupta şoferilor cu autorităţile care nu repară drumurile proaste
Un politician din Irlanda: M-am simțit ca un idiot, România e o țară minunată!
Reducerile zilei la eMAG. Produse Nike și Converse, electrocasnice mari, biciclete
Locuri de muncă la Lidl, în toată țara. LISTA posturilor disponibile și salariile de la Lidl


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version