Un cuplu a renunțat să-și mai cumpere o casă pentru a-și salva pisica adoptată din România

motan

Foto: Captură StirileProTV

Doi soți din Statele Unite ale Americii au renunțat temporar la visul de a-și cumpăra o casă pentru a-și salva pisica, informează stirileprotv.ro.

Motanul alb cu coadă neagră fusese găsit de Andre Gonciar pe stradă în România, iar apoi el și soția sa l-au adoptat. Ulterior, motanul Oki a fost diagnosticat cu insuficiență renală, motiv pentru care avea nevoie urgentă de un transplant de rinichi.

Stăpânii săi nu s-au gândit la bani și au folosit suma de 30.000 de dolari strânsă pentru locuință ca să-l facă bine.

În vârstă de 12 ani, Oki a fost dus la o clinică din Philadelphia pentru o operație de transplant. Doar intervenția chirurgicală a costat 16.000 de dolari, la care se adaugă și celelalte cheltuieli: transport, cazare, analize și medicamente.

Andre Gonciar le-a povestit jurnaliștilor că l-a adoptat când era doar un pui, în timpul unei vizite în România, mai notează stirileprotv.ro.

Oki a trecut cu bine de operația care îl ajută să câștige cel puțin încă trei ani de viață. Stăpânul său a mai povestit că mulți apropiați l-au crezut nebun atunci când le-a spus câti bani trebuie să dea pentru a-l salva pe bătrânul motan.

Oki a primit rinichiul de la Cherry, o pisică abandonată într-un adăpost. Stăpânii motanului au fost de acord să o adopte pe Cherry în schimbul rinichiului donat, pentru ca pisica să nu fie eutanasiată.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cele mai bune oferte la laptopuri cu preț mediu de la eMag
Reduceri eMAG la televizoare. Cele mai bune oferte
Locuri de muncă pentru șoferi în Germania, Marea Britanie, Olanda. Salarii de peste 3.000 de euro
Locuri de muncă în Marea Britanie. Se caută personal pentru îngrijirea bătrânilor


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version