TOP – Țările și orașele în care e cel mai greu să fii șofer. Pe ce loc se află România

Un sondaj efectuat cu ajutorul unei aplicații cu mare succes pe Glob arată că România este printre țările în care șofatul este o misiune dificilă, care pune nervii conducătorilor la mare încercare. Totuși, există și state în care oamenii adoră să conducă ore în șir, prin și în afara orașelor.

În cadrul sondajului, și-au exprimat opiniile, prin intermediul aplicației Waze, 50 de milioane de utilizatori din 32 de țări și 167 de orașe de pe Glob. Astfel, a fost creat primul index al satisfacției la volan din istorie.

Dintre cele 32 de state analizate, România este a cincea cea mai proastă țară pentru șoferi, la egalitate cu Ecuador și Indonezia.

Criteriile luate în calcul la alcătuirea topurilor au fost:

– nivelul de trafic și numărul de ambuteiaje;
– calitatea drumurilor;
– siguranța șoferilor (accidente, pericole pe drum, starea vremii);
– facilități pentru șoferi (ex: parcarea facilă,  accesul rapid la stații de alimentare cu combustibil etc);
– factori socio-economici, cum ar fi prețul carburantului raport la salariul mediu;
– „wazeyness”: un indice a cărui denumire derivă de la numele aplicației și care măsoară gradul de mulțumire în trafic a utilizatorilor Waze.

Cele mai bune țări pentru condus:

Olanda – nota 7,9
Letonia – 7,3
Statele Unite – 7,2
Suedia – 7,2
Cehia – 7,1
Belgia – 7
Franța – 6,9
Italia – 6,8
Ungaria – 6,8
Slovacia – 6,7

Cele mai rele țări pentru condus:

Costa Rica – 4,5
Filipine – 3,9
Panama – 3,8
Indonezia – 3,7
Romania – 3,7
Ecuador – 3,7
Columbia – 3,3
Venezuela – 3,1
Guatemala – 3
El Salvador – 2,1

Cele mai bune orașe pentru condus:

Pheonix – nota 8
Greensboro – 8
Dallas – 7,9
Amsterdam – 7,9
Detroit – 7,9
Rouen – 7,7
Cleveland – 7,7
Milano – 7,6
Nantes – 7,6
Rennes – 7,6

Cele mai rele orașe pentru condus:

Bogota – nota 3,4
Bogor – 3,1
Caracas – 3,1
Bucaramanga – 3,1
Bandung – 3
Guatemala – 3
Denpasar – 2,8
Medelin – 2,7
Cali – 2,6
San Salvador – 2,1

La categoria „Calitatea drumurilor”, cel mai apreciat oraș a fost Bologna (Italia), iar cele mai prost votate au fost București și Curitiba. Chiar și cei din Puebla, Mexic, sunt mai fericiți cu drumurile lor.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.