Test autism. Cercetătorii au făcut primii pași pentru dezvoltarea unui test biologic de sânge și urină pentru autism, anunță BBC.
Cercetătorii au studiat copii cu și fără autism și au descoperit un nivel mai ridicat de proteine deteriorate la copiii cu autism. În ultimă instanță, testul ar putea duce la diagnosticarea precoce a copiilor care suferă de autism.
Autismul afectează comportamentul și interacțiunea socială, însă este dificil de detectat și, de obicei, nu este diagnosticat înainte de vârsta de 2 ani. Adesea, copiii cu autism primesc un diagnostic mult mai târziu.
Test autism – Proteine deteriorate în sânge
La ora actuală nu există niciun test biologic pentru detectarea acestei afecțiuni, așa că autismul este diagnosticat prin evaluări comportamentale realizate de medici.
În cadrul noului studiu, care a fost publicat în jurnalul „Molecular Autism”, cercetătorii au analizat diferențele chimice din sângele și urina a 38 de copii cu autism și a 31 de copii fără autism. Toți copiii aveau vârste cuprinse în 5 și 12 ani.
Cercetătorii au descoperit un nivel mai ridicat de proteine deteriorate în plasma din sângele copiilor cu autism.
Test autism: „Aș vrea să continuu cu copii și mai mici, poate de 2 ani”
Naila Rabbani de la Universitatea din Warwick, cercetătoarea care a coordonat studiul, a declarat pentru BBC că, în ultimă instanță, testul ar putea fi folosit de medici pentru a diagnostica autismul cât mai repede, cu ajutorul anumitor markeri.
Cercetătoarea a spus însă că rezultatele acestui studiu trebuie replicate într-un alt grup: „Avem metoda, avem totul. Tot ce trebuie să facem este să îl repetăm. Aș vrea să continuu cu copii și mai mici, poate de 2 ani sau chiar de un an”.
„Apoi, următorul pas va fi să validăm rezultatele pe un grup mai mare”, a mai spus ea.
Test autism – „Cea mai bună metodă de diagnosticare continuă să fie observația clinică”
Alți cercetători consideră însă că este prea devreme pentru a decide că noul studiu a oferit o metodă universală de diagnosticare a autismului.
„Acest studiu ne poate oferi indicii de ce persoanele autiste sunt diferite, însă nu oferă o nouă metodă de diagnostic. Este mult prea devreme pentru așa ceva”, a declarat James Cusack, director de cercetare la Autistica, un centru de cercetare din Marea Britanie.
„Nu știm dacă această tehnică poate face diferența dintre autism, ADHD, anxietate și alte afecțiuni similare. Studiul lor a analizat un grup mic de persoane. Cea mai bună metodă de diagnosticare a autismului continuă să fie intervievarea și observația clinică a copiilor”, a mai spus el.
Test autism – Riscul unor rezultate fals pozitive
Max Davie, de la Colegiul Regal de Pediatrie și Sănătatea Copiilor, a declarat că suntem încă departe de a avea un test pentru autism.
„Deși aplaudăm acest domeniu de cercetare, e important ca [testul – n.r.] să nu fie adoptat cu prea mult entuziasm – dacă va fi aplicat unei populații numeroase va produce un număr ridicat de rezultate fals pozitive, ceea ce va cauza îngrijorare și potențiale efecte negative asupra copiilor și familiilor lor”, a spus el.
În prezent, mulți cercetători din domeniu încearcă să descopere un test genetic, de sânge sau de urină care să ajute la diagnosticarea cât mai rapidă a autismului. Cu cât un copil cu autism este diagnosticat mai repede, cu atât cresc șansele ca el să aibă acces timpuriu la terapii de recuperare, astfel încât ulterior să ducă o viață normală.
Test autism – simptome ce pot fi observate de părinți
Iată câteva simptome considerate posibile indicii ale autismului, potrivit wikipedia.org:
– copilul nu gângurește / nu scoate sunete nearticulate în cuvinte până la vârsta de 12 luni
– nu face gesturi (de exemplu, nu arată cu degetul) până la vârsta de 12 luni
– nu spune cuvinte până la vâsta de 16 luni
– nu spune spontan sintagme compuse din două cuvinte până la vârsta de 24 de luni
Dăncilă e acuzată că a jignit persoanele cu autism: „Cereți-vă public scuze!”
Foto: cherylholt / pixabay.com
Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: