AcasăAlegerile editorilorS-a deschis prima rețea de peșteri din România

S-a deschis prima rețea de peșteri din România

-

Pasionații de speologie din România au acum la dispoziție prima rețea de peșteri. Proiectul a fost realizat cu fonduri elvețiene.

Rețeaua de grote se află în județul Bihor, în masivul Pădurea Craiului din Munții Apuseni. În traseu este inclusă și peștera Gruieț, aceasta fiind doar una dintre cele zece grote care vor fi deschise în premieră publicului larg.

”Avem de-a face cu un proiect care este o premieră naţională. În zona munţilor Apuseni putem să discutăm despre peşteri în ordin numeric care ridică la cifra de 2.000. Cele zece peşteri evident reprezintă o mică parte din acestea”, a explicat Florin Budea, purtătorul de cuvânt al Centrului Pentru Arii Protejate Şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD)Bihor, pentru Digi 24.

În proiect sunt incluse atât peșteri accesibile, mai scurte de câteva sute de metri, cât și grote foarte dificile, cu lungimea de până la 20 de kilometri.

Vor fi amenajate trasee și vor fi instruiți ghizi. Întreaga investiție se ridică la suma de 84.000 de franci elvețieni. Doar 10% din acești bani vor fi acoperiți de partea română, restul fiind din programul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană Extinsă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...