România nu intră în Schengenul terestru. Austria s-a opus din nou

vama poliție frontieră
FOTO: Poliția de Frontieră/Facebook

Consiliul Justiție și Afaceri Interne a discutat azi pregătirea României și Bulgariei pentru aderarare deplină Schengen. Înainte de reuniune, ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner a spus că fluxul de migranți a scăzut, însă nu a sosit momentul ca România și Bulgaria să adere la Schengenul terestru.

„Controalele suplimentare la frontieră au dus la scăderea presiunii în multe țări”, a declarat Karner.

Acesta a citat exemplul frontierei dintre Austria și Ungaria, unde numărul de treceri ilegale ale frontierei a scăzut semnificativ. Cu toate acestea, el consideră că nu a sosit încă momentul ca România și Bulgaria să adere la Schengen: „Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”.

România este pe deplin pregătită să intre în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, înaintea Consiliului JAI de la Luxemburg.

„Am aplicat şi am îndeplinit toate criteriile pentru a intra şi cu graniţele terestre. Implementăm perfect decizia Schengen aerian adoptată de Consiliu anul trecut în decembrie.

Am redus semnificativ migraţia ilegală prin eforturile Poliţiei de Frontieră şi cooperare poliţienească. Vom continua să aplicăm toate procedurile Schengen şi suntem pregătiţi să implementăm toate instrumentele Schengen”, a spus Predoiu.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.