AcasăAlegerile editorilorPremieră în România. Terapia cu animale, introdusă într-o școală publică

Premieră în România. Terapia cu animale, introdusă într-o școală publică

-

La Cluj-Napoca s-au introdus în orarul şcolarilor ore de terapie cu animalele. În fiecare joi, elevii Liceului Special pentru Deficienţi de Vedere au ore cu un câine antrenat special pentru a-i ajuta să-şi dezvolte comunicarea cu cei din jur şi abilitatea de a se integra în societate. Este pentru prima dată când o şcoală publică a introdus în programă ore de terapie asistată de animale, relatează digi24.ro.

Alma are un an şi este câinele Liceului Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca. De pregătirea ei se ocupă terapeutul şcolii şi un dresor al unei asociaţii de nevăzători. În fiecare joi, Alma are ore cu elevii. Printre aceștia se numără și Laura, o fetiţă care s-a născut nevăzătoare şi care are probleme de comunicare.

„Laura astăzi a citit câinelui, ceea ce e o chestie de motivație, lucru care îi dezvoltă clar comunicarea, vocabularul. Și formulăm propoziții”, a declarat terapeutul Adela Chiș pentru postul de televiziune. Orele se desfăşoară în sala de clasă, iar elevii trebuie să interacţioneze cu câinele.

„A fost selecționat cel care era cel mai calm, cel mai răbdător, cel mai echilibrat. După vârsta de șase luni a fost introdus încet în liceul de nevăzători şi a început să cunoască copiii, ambianța, a socializat cu diferite tipuri de copii şi [a ajuns] să fie inclus încet, încet în activități”, a povestit Iulia Lazăr, instructor de câini.

Pentru dezvoltarea unor astfel de activităţi, conducerea liceului a cerut fonduri europene. Banii vor fi folosiţi pentru ca un terapeut să se pregătească în străinătate.

„Este o activitate educațională elaborată care are nevoie de aplicarea unor strategii educaționale, de metode de lucru, ca să facem totul organizat și controlat”, a declarat Roxana Țicher, director al Liceul Special cu Deficienți de Vedere Cluj. La Liceul Special cu Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca învață aproape 220 de copii.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă pe vase de croazieră. Se caută ghizi turistici, ospătari și bucătari
TOP 20. Cele mai potrivite orașe pentru tineri
Povestea tezaurului dacic din aur descoperit in Ucraina

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...