Simona Halep a fost spulberată în prima sa semifinală la US Open de experimentata Flavia Pennetta, după un meci în care nu a arătat mai nimic.
Românca în vârstă de 23 de ani a pierdut, în doar o oră, cu scorul de 1-6, 3-6, în fața italiencei, care este cu zece ani mai în vârstă și se află la prima finală a anului.
Simona Halep, care făcuse două meciuri extraordinare în tururile precedente la New York, câștigând adevărate bătălii în jurul fileului cu nemțoaica Sabine Lisicki și bielorusa Victoria Azarenka, a dezamăgit azi.
Constănțeanca de pe locul 2 în lume nu s-a ridicat la nivelul cerut de o semifinală de Grand Slam. I-a lipsit atât inspirația, cât și precizia.
Puținii spectatori care au prins startul partidei, care a debutat la ora locală 11.00, într-o dată de tristă amintire pentru americani 11 septembrie, nici n-au apucat să se așeze bine în scaun înainte ca italianca, cap de serie 26, să câștige primul set.
Simona a fost bătută cu armele ei. Italianca s-a apărat impecabil și a contraatacat cu lovituri fulgerătoare. Românca a părut să revină în meci în debutul setului secund, când a legat trei game-uri la rând (3-1), însă s-a prăbușit imediat, aproape fără să opună rezistență.
Pennetta, care a făcut pasul către prima ei finală de Grand Slam din carieră, a reușit o serie extraordinară de 15 puncte consecutive, impunându-se în următoarele cinci game-uri.
Simona Halep rămâne cu cea mai bună performanță a anului în turneele de elită, însă și cu o cicatrice mare în orgoliu, după această înfrângere drastică și neașteptată.
Recomandările editorilor GreatNews:
Se măresc plajele de pe litoralul românesc
Satele din România la care se ajunge pe scări
Un muncitor român a cucerit Italia. A găsit o comoară și a dus-o proprietarilor
Locuri de muncă în depozite din Marea Britanie, Germania, Italia. Salariile ajung la 2.000 de euro
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: