AcasăPolitică„Pixelul albastru” se întoarce! Crin Antonescu, scos din PNL cu Photoshopul

„Pixelul albastru” se întoarce! Crin Antonescu, scos din PNL cu Photoshopul

-

În urmă cu două zile, liberalii s-au întâlnit cu liderii partidului la Opera Națională București. Evenimentul a fost organizat în cadrul „Săptămânii Liberale”.

Pe 24 mai, liberalii serbează 140 de ani de la înființarea primului partid politic în România. La eveniment, pe lângă membrii marcanți a participat și președintele Klaus Iohannis.

De asemenea, un alt membru important din PNL foarte așteptat, care a dispărut din viața publică în ultima perioadă, a fost Crin Antonescu. De altfel, fostul președinte PNL a anunțat că are în intenție să iasă din viața politică imediat după ce își încheie mandatul de senator.

„Foarte probabil e ultima dată când mă adresez unei asemenea adunări liberale și de aceea o fac cu tot sufletul, de aceea, nu am în spatele acestor cuvinte nici interese, nici așteptări. În țara memoriei scurte, care e din punct de vedere public România, PNL e sigura instituție care a construit pe durată lungă, pentru că mereu a avut ca articulații aceste elite, câteva principii și valori. Urarea mea la această vârstă e să aveți în continuare puterea de a crede în aceste valori și de a le servi, de a avea puterea de a apăra, prin vocația esențială și originară a PNL, democrație, libertatea, prosperitatea în această țară”, a declarat Crin Antonescu la întâlnirea PNL.

După eveniment, s-a speculat faptul că Antonescu ar fi marginalizat total de noua conducere a PNL. Mai mult, au fost speculații legate o fotografie pe care a postat-o co-președintele PNL Alina Gorghiu.

„Azi m-am amuzat la telefon cu Crin Antonescu pe tema unor știri cum că l-aș fi scos din nu știu ce poze, lucru care nu s-a întâmplat, pentru că sunt fotografii diferite. Îmi pare rău că trebuie să stric o știre bună cu acest adevăr”, a postat Alina Gorghiu pe pagina personală de Facebook.

Aceasta este fotografia pe care a postat-o Alina Gorghiu pe Facebook, realizată dintr-un alt unghi:

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...