Opt echipe de inventatori români, premiate la Salonul Internațional de la Geneva

salonul international de inventii de la geneva
Salonul Internațional de Invenții de la Geneva. Foto: inventions-geneva.ch

Opt echipe de inventatori din România au fost premiate anul acesta la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva. Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva a reunit peste 1.000 de proiecte, România fiind reprezentată la acest eveniment cu 25 de invenţii, relatează digi24.ro.

Lista inventatorilor din România care, împreună cu echipele lor, au obținut premii la Geneva în 2015, conform listei afișate pe site-ul oficial:

1. Niculae-Ion Marinescu – Premiul Ministerului Educației și Științei din Rusia acordat pentru un echipament de prelucrare simultană a microorificiilor prin electroeroziune asistată de ultrasunete.

2. Marioara Avram – Premiul OSIM România pentru un procedeu de preparare a unui reactiv pe bază de nanoparticule de aur cu utilizare în structura țesutului tumoral.

3. Luige Vlădăreanu – Premiul OSIM România pentru robotul haptic de navigare în medii de criză sau de catastrofă naturală.

4. Corneliu Birtok-Băneasa – Premiul Agenției de Stat pentru Protecția Proprietății Intelectuale (AGEPI) din Moldova pentru un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate alimenta selectiv cu lichid de parbriz orice tip de autovehicul. Invenţia poate fi folosită în toate staţiile de carburanţi, service-uri auto, parcări sau refugii de pe autostradă.

5. Marcel Ionică – Premiul Universității Politehnice din Hong Kong pentru un procedeu integrat de determinare rapidă a concentrației de ioni metalici în apele reziduale.

6. Aurel Țîțu – Premiul Primului Institut al Inventatorilor și Cercetătorilor din Republica Iran pentru un procedeu de reparare a asfaltului.

7. Remi Rădulescu – Premiul Delegației Taipeiului pentru un sistem mecanic care împiedică scurgerile de gaz în timpul cutremurelor.

8. Premiul Institutului pentru Brevete din Turcia pentru o echipă mixtă turco-română, condusă de profesorul Durmuș Kaya, care a lucrat la un proiect bilateral „Biomateriale colagenice cu zeolit si ulei esential pentru tratamentul infectiilor pielii”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Povestea unei prietenii superbe: „Eu sunt brațele lui, iar el e ochii mei”
Cât costă un apartament într-un bloc de containere
Un nou stat în Europa. Unde se află națiunea oamenilor liberi

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: