O noapte furtunoasă. Votul românilor rătăciţi în Turnul Babel

E duminică, 2 noiembrie, ziua primului tur al alegerilor prezidențiale. În București, vremea e aspră: e înnorat și rece, iar oamenii merg zgribuliți, îmbrăcați ca de iarnă. Vreo 6-7 tineri discută și fumează lângă fântâna de la Universitate. Mă apropii de ei și-i întreb dacă ei sunt cu protestul „Toate partidele, aceeași mizerie” anunțat pentru ora 16, îndreptat împotriva întregii clase politice. „Da”, îmi zice unul dintre ei, un băiat într-un hanorac gri, cu gluga trasă pe cap: „O să fim mult mai mulți”.

Alături, pe trotuar, un bătrânel jerpelit cu mințile pierdute a împrăștiat pe jos hârtii, afișe lipite pe asfalt și merdenele pe care a desenat cruci cu o cariocă verde. Mesajele sunt greu de înțeles: ceva despre Iliescu și Eminescu.

Băieții pleacă de la fântână și se mută lângă o scară de bloc, înspre Facultatea de Arhitectură, lângă postul permanent de jandarmi. Vreau să îi întreb mai multe despre protestul lor, dar băieții rămân tăcuți. „Nu e chiar un protest. Vrem o Românie liberă, suntem tineri”, îmi spune David, student în anul II la Drept la o universitate privată, și-mi promite că îmi povestește mai multe mai târziu.

Protestul lâncezește. Tinerii poștesc țigări, vorbesc înflăcărați despre fotbal, pariuri, meciuri, stadioane și echipe, cot la cot cu jandarmul din post.

„E la fel și Ianis, băiatul lui Hagi”.
„Ăștia-s copii în care s-au băgat bani”.
„Bă, ia sună-l mă pe Leuștean că mie mi-e sete”.
„Ați văzut aseară pe Al Hilal?”
„Mergem și noi la meci?”
„Păi da’ am bani?”
„Da’ ce mă n-ai 5 lei?”

„Adu bă sucu’”, urlă unul după Leuștean. Jandarmul le amintește de locatarii blocului: „Sună ăștia la 112, vin jandarmi”.

Jandarmul îl întreabă pe David dacă e la liceu.

„Am terminat!”
„Cu BAC sau fără?”, întreabă cineva.
„Cu!”

Celălalt dă din cap a admirație.

Discuția ajunge la unguri. „Dacă vreau să fac un banner că Harghita și Covasna e pământ românesc pot să intru cu el?”, îl întreabă unul dintre băieți pe jandarm.
„Nu”.
„Da’ de ce? Nu e? Vi se pare că instigă la ceva?”

Un tip din grup dezvăluie că se va duce la un meci în Ungaria.

„Te duci tu la unguri? Te bat ăia de te ca** pe tine”.
„Băga-mi-aș **** în ei”.

Când îi întreb, unii dintre ei nu știu de ce au venit la protest. Râd, se îmbrâncesc și se amuză ca niște copii mari.

„Bă da’ nu mai vine nimeni, hai acasă”, zice Leuștean, un puști dolofan cu ochelari.

„E plictiseală, scoate dracu’ zarurile, băgăm un barbut”.

David îmi explică mai pe larg ce îl nemulțumește. Nu e vorba atât de partidele politice, cât de conflictul cu jandarmii: „Suntem aici pentru că vrem dreptate. Pe stadioane justiția nu merge bine. Aproape la fiecare meci există abuzuri. Ni se refuză niște lucruri care sunt complet normale. Dau în oameni care n-au făcut nimic. Dacă cineva dă cu torțe, ei evacuează tot sectorul, chiar dacă tu nu ai făcut nimic”.

La un meci, când s-a dus la Peluza Sud Steaua, a fost băgat în cort de jandarmi, filmat și percheziționat. „Pe un stadion de fotbal jandarmii ne-au lăsat cu toba, dar nu și cu bețele”, își amintește și Leuștean.

E aproape ora 5 după-amiaza, iar vizavi, pe treptele Teatrului Național, apar câțiva tineri cu un banner uriaș negru, cu mesajul „Doliul speranței în clasa politică”. Coborâm repede spre pasajul de la Universitate ca să trecem dincolo. Pe drum, îl întreb pe David dacă a votat. Îmi răspunde că da: e singurul din grupul lui de prieteni sosiți la fântână care a votat cu cineva. A mai fost unul care a mers la votare, dar a pus ștampila pe toți candidații ca să-și anuleze votul.

„Am votat cu singurul care poate schimba ceva în țara asta”.
„Cu cine?”
„Cu domnul Vadim!”
„El e cel mai cult, cel mai inteligent dintre toți. La toți le e frică de el, dacă ajunge președinte îi bagă pe toți la pușcărie”.

În ultimă instanță, David crede că voturile se fură, iar alegerile nu prea contează.

Pe treptele de la teatru, o doamnă mai în vârstă, cu părul blond despletit, le vorbește fetelor care au venit cu bannerul: „Sunt sigură că prin voi, tinerii, o să fie bine în țara asta. Tot o să vă impuneți punctul de vedere. Luptați-vă tare pentru învățământ gratuit. Dacă o restanță costă 100 de euro, la Politehnică costă [anul – n.r.] 40 de milioane… Dacă în Danemarca și-n Suedia se poate învățământ gratuit, la noi de ce să nu se poată? Nu deznădăjduiți”.

„Se schimbă Parlamentul radical în 2016”, zice femeia.
„Dar s-ar putea?”, întreabă una dintre fete, îmbrăcată cu ștrampi roz, jambiere mov și eșarfă albastră.
„Sigur că se poate!”

Mă apropii de un tânăr din grup care ține de banner. Are barbă, gluga pe cap și fumează. Îl salut și îl întreb de ce a ieșit în stradă, de ce protestează. Omul tace mâlc. Mă uit spre fete, le întreb și pe ele același lucru. Tăcere.

„Nu vorbim cu presa!”, îmi răspunde scurt o roșcată.

„Aoleu”, zic. „Nici nu știți de la ce publicație sunt, n-am apucat să vă întreb mai nimic”.

Insist.

Băiatul cu bannerul se caută prin buzunare și scoate un bilețel cu scris de mână: „Am dreptul să nu spun nimic”. Apoi și-l ia înapoi.

Până la urmă, unui domn din grup i se face milă de mine și de insistențele mele și mă cheamă lângă el, pe trepte. Emilian are 39 de ani, e din București și îmi explică ce e cu protestul anti-sistem și anti-politicieni: „E un protest împotriva clasei politice și a situației în care suntem puși de a alege dintre niște candidați care sunt identic de răi. Din punctul nostru de vedere, dreptul la vot e anulat pentru că ni se prezintă niște candidați care reprezintă aceleași rele din această clasă politică”.

Nu a votat: „A vota cu unul sau cu altul dintre candidați înseamnă a fi responsabil pentru ce va face el după aceea. Pentru că în momentul ăsta noi suntem convinși că oricare din acești conducători își va exercita funcția într-un mod absolut defectuos. Nu refuz să-mi aleg liderii. Ba dimpotrivă, vreau să mi-i aleg și alegerea mea este cu altcineva decât cei care au candidat acuma. Nu a candidat acea persoană pe care eu vreau să o aleg. Am un profil, am idei”.

În timp ce noi vorbim, doamna blondă le întreabă pe fete „De la ce partid sunteți?”. Roșcata își dă câteva palme peste frunte, exasperată că femeia nu pricepe deloc mesajul lor anti-clasa politică: „Nu scrie mare pe banner? Nu scrie în limba română?!”.

Un negociator în vestă albă apare de nicăieri, se apleacă deasupra noastră și îi cere buletinul domnului Emilian, ca să îi facă o copie. Oamenii mormăie nemulțumiți, jandarmii spun că oricum au dreptul să legitimeze pe oricine pe stradă, protestatar sau nu.

Doamna blondă sare repede în apărarea manifestanților. Se teme că oamenii se vor trezi cu amendă acasă.

Negociatorul: „Dacă am spus că nu dau amendă! Nu dau amenzi! Poate se supără domnii și-o să-mi blocheze strada!”
Blonda: “Da’ dumneavoastră ziceți așa și jandarmii tot le trimit acasă”.
Negociatorul: „Păi dacă ei au zis că e acțiune comemorativă. Deci nu vor primi niciun fel de amendă”.
Emilian: „Doamnă, suntem pregătiți pentru sancțiuni că ăsta e statul în care trăim. E dreptul pe care l-am câștigat în 500 î.Hr., când oamenii au inventat o agoră undeva. Singurul lucru care trebuie să se înțeleagă e că am venit să ne spunem o părere în piață”.

Îl întreb pe Emilian cum se ajunge la schimbare, dacă nu prin vot. Îmi răspunde că vrea schimbarea sistemului politic și o democrație participativă: „La noi e democrație reprezentativă. Sistemul nu e utopie. Se aplică, chiar dacă parțial, în Elveția. E un sistem după care cetățenii își aleg reprezentanții. Ei nu guvernează singuri, ci oamenii continuă să participe la luarea deciziilor”.

Apare Alex, un tip cu bărbă lungă: „Dacă zic ăștia că protestăm, zici că e comemorare”.

Jandarmul-negociator continuă să le ceară oamenilor buletinele: „E un grup prea mare de oameni, dar azi știți cum e…sunt alegeri, noi suntem aici, trebuie să ne facem treaba”.

Un protestatar la vreo 50 de ani ridică tonul la el: „Eu am dreptul să ies în stradă! Ce e prea greu? Îmi pare rău dacă discuția e prea grea. Intimidarea asta…Suntem iar în epoca de aur?”

„V-ați simțit intimidat?”, întreabă negociatorul.

„Intimidarea e pentru cei slabi”, zice unul.

„Eu am văzut glonțul”, se bagă în discuție un bătrân cu șapcă militară.

Dau peste Ion Mateescu, un domn de 47 de ani care acum două luni strângea semnături pentru ca Ioan Ghișe să candideze la funcția de președinte al României. Dezamăgit că Ghișe nu s-a aflat printre finaliști, îmi spune că a tăiat toți candidații de pe buletinul de vot și a pus ștampila pe un nume scris de el: „Sunt împotriva votului nesemnificativ, care nu schimbă nimic. Am votat cu o persoană care nu era pe liste”. Aflu că persoana în cauză este chiar bătrânul cu mințile pierdute de la fântâna Universității, cel cu Iliescu și cu merdenelele cu cruce, un om devenit de-acum celebru printre oamenii pieței: „Ăsta fiind schizofrenic, a pus panouri, a scris povești… L-am pus eu pe listă. În turul doi o să trec în tabăra anti-Ponta, vot negativ”.

Totuși, i-ar fi plăcut ca Ghișe să fie printre candidați: „Are un program libertarian. E cu guvern minimal și votare-referendumuri”. Și Macovei ar fi fost o opțiune, dar până la urmă a renunțat: „Macovei e oarecum libertariană, e cu guvern minimal și pedepsirea corupților, dar nu chiar libertariană din punct de vedere teoretic. Nu m-a convins. Ea are niște mici probleme: a fost cu puterea, cu Băsescu și e cu UE care e împotriva puterii locale”.

„De obicei ăstora li se fură voturile: în SUA asta li se întâmplă libertarienilor. E al treilea partid care e ținut foarte jos. A fost un candidat care promitea să schimbe ceva și ăla a murit în condiții suspecte. Donald… nu-mi mai amintesc cum îl chema. Donald…Donald Trump…nu mai știu…habar n-am, nu urmăresc atât de bine politica SUA. A fost un atentat cunoscut”, continuă el.

Printre protestatari se plimbă o coală mare de hârtie albă, cu o schemă logică foarte complicată desenată pe ea. Fiecare partid e reprezentat pe foaie ca o căsuță roșie. Căsuța-origine e PCR, Partidul Comunist Român, iar din fiecare căsuță pleacă săgeți spre alte partide. Deasupra scrie mare cu negru: „# Aceeași Mizerie!”. „Toți sunt copiii PCR-ului”, zice cineva.

Alexandru Vasile, un tânăr activist de 27 de ani din București, mă lămurește: „Din PCR s-au format astea două care conduc acum clasa politică. Erau 8 partide în anii ’90, de aici încolo sunt tot felul de alianțe până în ziua de azi. Toate se trag din FSN și din FDSN, iar cele două din PCR. Și toate au format alianțe, s-au despărțit, practic sunt aceiași oameni, doar că altă culoare politică. Asta e clasa politică românească. Nu e un partid care să fi apărut și să nu aibă legătură cu această gașcă. Această gașcă a pus bariere la formarea unor noi partide politice. De aceea, nimeni la ora actuală nu mai poate intra în politică fără consimțământul lor și de aici și protestul nostru”.

A fost la vot, dar și-a anulat votul pentru că nu recunoaște această clasă politică: „Deși nu ar fi trebuit nici să merg la vot pentru că în opinia mea alegerile sunt fraudate pentru că un om al PSD-ului, Sebastian Ghiță, și-a pus firmele să centralizeze voturile. Și de aici și bănuiala mea. Aceste alegeri sunt 100% fraudate și nedemocratice. Sunt aceiași oameni și nu permit să intre și alții în cursă”.

Spune că e nemulțumit, dar nu și indiferent. D-asta s-a și dus la urne, chiar dacă și-a anulat votul: „A merge la vot face parte din educația civică a unui cetățean, dar sunt nemulțumit de fraudarea alegerilor”.

Scopul ultim este să obțină schimbarea legilor: „Clasa politică se poate schimba doar prin modificarea legii electorale și a legii partidelor, adică să fie eliminate barierele de înființare a partidelor politice, cât și barierele care îi împiedică pe cetățeni să participe la orice fel de alegeri. Asta vrem. De exemplu, în vest, partidele se înființează doar cu 3 membri. În Ungaria un partid se înființează cu 10 membri, nu cu 25.000. Noi avem cea mai restrictivă lege de înființare a partidelor politice, făcând abstracție de Rusia și de țările din sfera de influență a Rusiei. Atunci m-aș duce la vot și aș vota pe cine trebuie. Consider că doar atunci vor fi alegeri cu adevărat democratice în România”.

Autorul schemei e Alexandru Alexe, un tânăr grafician de 30 de ani din București, cel care a creat și evenimentul „Revendică-ți viitorul! Toți sunt #Aceeași Mizerie” de pe Facebook. Îmi spune că prima schemă e rudimentară. Va face una mai bună pe care va pune și traseismul individual al personajelor politice care s-au plimbat de la un partid la altul: „O voi posta pe Facebook. Probabil că va deveni virală. E important ca oamenii să vadă faptul că politicienii din actuala clasă politică nu-și mai respectă ideologiile și tot jocul de-a stânga și dreapta ideologice, de-a puterea și opoziția, este o piesă de teatru menită să ofere masei votante un simulacru de democrație și de opțiuni. De aici și sintagma folosită de către noi, „Aceeași Mizerie””.

Și el își dorește schimbarea legilor electorale care să permită formarea unor noi partide: „Toată lumea ne întreabă dacă suntem nemulțumiți de clasa politică ce soluții avem și ce facem noi dincolo de a ne plânge de acest dezastru? Primul pas către o schimbare de profunzime a politicii românești, dincolo de fețe noi și de partide noi, este schimbarea legilor electorale. Schimbarea legilor electorale poate fi operată, în mod ironic, tocmai de către aceiași politicieni pe care îi vrem schimbați. Soluția la acest paradox este găsirea curajului interior al fiecăruia de a-și spune nemulțumirea pe față și de a se mobiliza toată masa de nemulțumiți pentru a pune presiune populară, mediatică și electorală pe acești politicieni până când aceștia se vor supune dorinței noastre”.

Și-i avertizează pe oamenii politici: „Cred în forța protestului. Politicienii trebuie să înțeleagă că au mult mai mult de pierdut decât ar putea pierde dacă ar schimba legile respective”.

Îl întreb dacă a votat. Îmi spune că nu încă, dar va căuta o secție de votare prin preajmă pentru a-și anula votul: „În turul doi probabil că îmi voi călca pe suflet și voi vota anti-Ponta pentru că consider că Ponta e infinit mai rău decât alt candidat. Indiferent cine va ieși președinte dintre actualii candidați va fi foarte rău pentru România. Trebuie să arătăm în 2015 zero toleranță față de actuala clasă politică și să avem curajul de a ne asuma nemulțumirea în stradă: greve, proteste, boicoturi, ocupări de instituții, asalt mediatic, pichetări. Metode de protest sunt multiple. Nu există nu vreau, nu știu, nu pot când vine vorba de mizeria asta. E cea mai proastă oferă electorală după ’90 și nu putem fi obligați să cumpărăm un produs pe care nu îl vrem. E o ofertă de rahat. Vrem o căsuță unde să spună că nu vrem pe niciunul dintre candidați”.

E ora 6 seara. S-a întunecat. Un manifestant cu un steag în mână vine și-mi arată pe telefonul mobil un exit-poll care circulă pe internet: Victor Ponta 38-39%, Iohannis 29-31%.

„Indiferent cine va ieși președintele României va fi vai și-amar de curul nostru”, zice o voce.
„Și de al lui”, completează o doamnă.

Alexe se urcă pe treptele de la teatru și le vorbește manifestanților care fac un semicerc în jurul lui: „Avem două săptămâni, inclusiv un weekend la mijloc. Weekend-ul următor avem ocazia de a face un protest anti-Ponta. Oamenii sunt acasă. Măcar să muriți împăcați că ați făcut ceva pentru țara asta. Chiar dacă va fi un eșec”.

Tipul care mi-a dat mai devreme bilețelul tăcerii vrea acum să iasă din greva vorbirii și să ia cuvântul. Stă pe trepte, în fața oamenilor: „Toată ideea cu acest banner a fost un protest anti-vot. E imposibil ca un rău mai mare să nu iasă. Votul nu înseamnă nimic, dacă mergem la vot validăm acest sistem. Punem aiurea ștampila ca să îi rugăm să ne umilească încă 5 ani. Toată acțiunea e grevă cetățenească, protest”.

E anti-sistem, anti-partide, anti-vot: „Dacă le e ușor să pună morți să voteze le va fi ușor și să ia voturi de la unii, de la noi, și să le pună la altul. Credeți că nu vor lua voturile anulate și nu le vor pune la un partid? De asta trebuie să fim anti-vot și pentru renașterea spiritului civic în România! Cât mergem la vot, mergem pentru ei. Atât am avut de spus!”.

„Jos Băsescu! Hoților!”, urlă înspre teatru un trecător în pantaloni de trening.

„Dezamăgire totală!”, spune o femeie din grupul protestatarilor.

„Huooo!”

O doamnă în vârstă vede o pancartă pe care scrie „ne pișăm pe clasa politică”. „Asemenea lozinci, nu! Pot să scrie o lozincă decentă, nu că te piși pe … Dacă trebuie să te piși te duci la subsol și te piși. Nu se poate așa ceva, eu nu mă pot băga în asemenea grup, care are așa limbaj”, zice femeia rotofeie legată cu o centură peste mijloc, cu ochelari lați și cocardă tricoloră în piept.

Eugenia Dumitrescu are 66 de ani și e din București. Are propriul meci cu politicienii, chiar dacă nu se identifică în mesajele tinerilor. Vrea să se preia energia de la „ovreimea asta șmecheră” și spune că îl simpatizează pe Dan Diaconescu: „Vrea să dea câte 20.000 de euro pentru fiecare cetățean al României și va face o bancă a privatizărilor. Fiecare va primi un fel de pensie, un bonus. A luat modelul de la țările alea arabe. Cetățenii au un fel de rentă și trăiesc din petrol”.

„Hai România!”, se aude din mijlocul protestatarilor.

„Hai Rapidu!”

Doi tineri la vreo 20 – 25 de ani trec discutând prin fața teatrului.

El: „Îmi anulez”
Ea: „Și în turul doi?”

N-apuc să aud răspunsul.

Tot pe trepte, dar la câțiva metri de protestatarii anti-sistem și anti-politicieni, s-a coagulat un grup de 7-8 bucureșteni mai în vârstă. Oamenii au ieșit în stradă în ziua alegerilor ca să strige împotriva lui Băsescu și să se bucure împreună de victoria așteptată a lui Ponta în primul tur.

„Toți românii la votare, numai Băse la-nchisoare!”, strigă în gura mare o doamnă blondă. Pe piept îi atârnă o cunună de flori stil Hawaii, doar că florile sunt din plastic și sunt tricolore.

Oamenii stau în jurul unui „televizor” în miniatură din care iese o antenă. Se uită pe Antena 1. Îl întreb pe proprietar ce e: „E TMC cu antenă, e nemțesc”. L-a luat la protest ca să vadă rezultatele votului în direct.

Intru în vorbă cu anti-băsiștii și îi lămuresc ce e cu protestul celălalt: „E împotriva clasei politice, vor alte legi și alte partide”.

Georgeta Ștefănescu, 60 de ani, București (doamna blondă): „Unele noi? Și să punem ce? Păi și cine să vină?”
Un domn: „Daaa…niște partide din care să facă ei parte”.
Blonda: „Îi dăm pe ăștia jos ca să venim noi”.
Un nene cu ochelari groși: „De unde am eu încredere în ei că nu fură cum fură și ăștia?”
„E tineret, are tabletă”.
„Toți țiganii au tabletă. N-ai văzut ce telefoane bengoase au?”
Domnul cu ochelari, scârbit din cale-afară: „N-au șapte clase…”
„Noi suntem împotriva lui Băsescu și a lui Udrea și a PDL-iștilor ăștia”.
Femeia: “Cum n-am încredere în ăștia, cum o să am încredere în ei? Nici eu n-am încredere în clasa politică, de ce să am încredere în ei?”
„Nu știu ce vor…”

Tocmai atunci trece o limuzină albă, sclipind în lumina colorată a orașului.

„Eheee…poate îl plimbă pe Băsescu”
„Nu pleca Băsescule, nu ne părăsi, mai stai cu noi măcar o zi”.
„Ne îmbrăcăm în negru și mergem la Băsescu”.

Mă întorc la grupul anti-sistem. E ora 7 seara. Tinerii cu bannerul, care țineau doliu pentru clasa politică, au plecat.

„Absolut tot. Toată clasa politică ar trebui desființată în opinia majorității celor care vin în piață. Ne-am săturat să alegem răul cel mai mic”, îmi zice Mariana Stanciu de 47 de ani, din București. Și ea își va anula votul.

Un bătrânel vrea o schimbare din temelii a sistemului: „Schimbarea s-ar putea produce prin schimbarea modului de gândire al românilor. Ați auzit de meritocrație? Trebuie înlocuită dictatura proștilor numită democrație cu meritocrația. E nevoie de o schimbare a mentalității”.

Mariana: „Eu cred foarte tare în protest. Eu cred că numai așa se poate schimba România”.

Bătrânelul e mai incisiv: “Degeaba ies în stradă dacă nu forțează și clădirile”.

Un domn la vreo 40 de ani: „Când le-am zis anul trecut când eram 20.000 de oameni în stradă „Hai să ocupăm clădirile, nu să ne plimbăm prin cartiere”, au zis că sunt anarhist”.

„Da… cine spune adevărul e extremist”, zice bătrânelul înciudat. Mișu Buzaia are 62 de ani și crede cu tărie într-un sistem salvator: „Meritocrația e singurul care merge pe o selecție obiectivă, nu subiectivă”.

„Și cine sunt ăia merituoșii?”, întreabă cineva.

„Cum un copac îl cunoști după roade, și la om îl cunoști după rezultate. Ar trebui să conducă acești oameni cu merite în orice domeniu, începând cu domeniul muncitoresc, agricol. Uitați-vă dumneavoastră la un stup de albine. Nu e democrație, dar e o ordine fantastică. Oare n-am putea lua exemplu? Fac parte din regnul animal, dar pot să dea niște lecții. Uitați-vă ce armonie perfectă este. E exclusă anarhia. E o armonie liberconsimțită. La oameni, la început, din păcate trebuie impusă”, spune Mișu ferm.

Îi plac citatele și odată la 4-5 minute recită unul din memorie pe un ton solemn, cu intonație: „O națiune care nu-și recunoaște valorile nu trebuie să trăiască… a spus Laplace, un mare filozof”.

Îl întreb dacă meritocrația asta ar însemna ca unii oameni să nu aibă dreptul să voteze.

Îmi răspunde cu o vorbă categorică: „Unii oameni să nu voteze. La meritocrație se dizolvă orice partid politic. Popor … (se oprește și se corectează) Neamul devine apolitic. Toate partidele care reprezintă clanuri de interese trebuie dizolvate”.

E convins că în meritocrație am fi conduși numai de un fel de Supraoameni: „oameni cu merite deosebite, capabili de sacrificiul suprem”.

„Și de unde îi luăm?”, zice unul care ascultă de pe margine.

Mișu: „Ei vor apărea de la sine, se impun de la sine prin rezultatul lor, printr-o moralitate, justețe supremă, printr-un sacrificiu de sine. Își sacrifică propriul interes în favoarea interesului general”.

„Au fost niște proteste sterile, în loc să pierdem vremea în stradă, mai bine ocupam niște instituții-cheie care trebuie modificate radical”, vorbește el despre manifestațiile din trecut.

Îl întreb dacă își dorea o revoluție?

„Un fel de revoltă spontană”.

Nici el n-a mers la vot: „În turul acesta nu, mă abțin. Voi vota în turul doi oricine iese împotriva lui Ponta. Sunt total nemulțumit și de clasa politică, și de clasa stradală care e submediocră. Vorbărie multă și nicio direcție. Reacțiune, reactiv…”

Și completează repede: „Fără a însemna totuși război civil… E necesară o revoltă care s-ar numi grevă generală”.

Apare o dubă mare a Jandarmeriei care oprește chiar în fața teatrului. Tinerii râd și fug să se pozeze în fața dubei ținând pancarte în mâini.

„A venit regina-mamă. Pe mine mă iau primul că sunt cu barbă”, se amuză bătrânelul.

O trecătoare în vârstă, foarte elegantă și cochetă, se oprește și mă întreabă ce e cu atâta lume adunată aici. Îi spun că unii sunt anti-Băsescu și anti-Udrea, alții anti-clasa politică.

„Și-au anulat voturile”, îi zic.
„O prostie curată!”, îmi răspunde tăioasă și pleacă supărată.

Alexandru Vasile îmi aduce vești. Aflu de la el că la Londra sunt 2.000 de oameni care protestează că nu au cum să voteze: „Alegerile astea sunt nedemocratice și în opinia mea se vor anula. Aceste alegeri trebuie repetate. Nu se poate ca oamenii să nu poată să voteze”.

La grupul celălalt e veselie mare. Anti-băsiștii stau strânși în jurul TMC-ului. Merge tot pe Antena 1: la televizor apar imagini cu Ponta alături de Daciana, apoi cu Vadim.

„Uite aici papucii lui Băsescu”.

Acum văd că în fața TMC-ului oamenii au așezat o pereche de papuci înflorați, legați cu o sfoară roșie.

Un antenist poartă un tricolor mare legat pe spate, iar pe piept și-a lipit o hârtie imprimată cu fotografia unui domn cu ochelari fumurii.

„E Neagu, domnu’ colonel. A murit în 2013”.

„E și sus pe stâlp”.

„Unde?”

Un nene mă duce până la panoul de afișaj al teatrului ca să îmi arate. Pe lateral, sus de tot, stă lipită aceeași imagine cu omul cu ochelari fumurii. Aflu că a fost unul dintre protestatarii de cursă lungă din piață: „El era cu pensionarii, se ducea prin țară că le tăiase pensiile la ăștia militari”.

Fostul său tovarăș crede că n-a murit de moarte bună și că i s-a înscenat un accident: „Colonelul a murit că știa prea multe. Se pare că e ceva dubios”.

E 19.30. Georgeta strigă iar „Toată lumea la votare, numai Băse la-nchisoare”.

Cristian Trașcă, un domn de 47 de ani din București, îmi spune că a fost la vot și a pus ștampila pe un independent: „Partidele sunt organizații mafiote anti-românești. Deci vrem un președinte, dar nu din sistemul actual, din oamenii actuali. Eu am lucrat și la Constituția cetățenilor, o Constituție împotriva tuturor partidelor politice. Adică pentru asanarea acestei clici”.

Trașcă e supărat că „trebuie să depui 1.000 de euro ca să poți candida”: „Dacă nu iei 5% pierzi acești bani. E băgat special ca să nu mai avem noi nicio șansă. Singura soluție ar fi ca un milion de oameni cel puțin să iasă, să ocupe toate instituțiile importante ale statului, că statul ne-a furat, e un stat mafiot. Sunt clicile astea din partide care își împart tot. Așa zic eu. Ca să-i vedem cu helicopterele că altfel n-avem nicio șansă, își schimbă orientarea politică, se reinventează. Ei nu sunt politicieni, sunt politicianiști”.

„E o mare mizerie”, spune Mariana despre clasa politică.

Aflu că pe Facebook s-a făcut un alt eveniment: „Solidari cu diaspora”. E creat de „Uniți Salvăm”, iar oamenii sunt așteptați să protesteze pe Aleea Alexandru, în fața Ministerul Afacerilor Externe, față de modul în care s-a desfășurat votul din străinătate.

„Românii din diaspora nu pot să voteze. În ASE protestează studenții, în Regie protestează studenții că nu pot să voteze. Astea nu-s alegeri, e țeapă”, îmi spune Alex Vasile.

Intru în vorbă cu Andrei Bogdan Florea, un tânăr bucureștean de 26 de ani: „Sunt nemulțumit de faptul că clasa politică nu ne reprezintă, se reprezintă pe ei, suntem furați, batjocoriți. Singura variantă ca să mai schimbăm ceva în țara asta e să venim aici în Piața Universității și să arătăm că suntem cetățeni și că noi contăm ca oameni în România. Eu nu mai cred în vot. Am fost astăzi, l-am anulat. N-ajută la nimic”.

„Cetățeni responsabili, nu legume”, se bagă iarăși în discuție domnul Mișu.

Tânărul își continuă ideea. Crede că România se poate schimba prin proteste: „Primul pas e să ne arătăm nemulțumirea pentru că suntem foarte mulți. Nu am un plan bine conturat, dar cred în schimbarea clasei politice, sunt sigur că liderii se vor arăta pe parcurs. Acum, important e să aprindem noi flacăra, scânteia. Și într-un mod civilizat, nu cu violență”.

Când aude de non-violență, domnul Mișu intervine prompt: „Dar în caz ca te atacă, îți rezervi dreptul la apărare. Eu atât aștept: scoate tu primul sabia. Napoleon zice: „Scoate tu sabia, că eu sunt ultimul care o bag în teacă””.

Apoi citează din „Mein Kampf”, vorbește despre Hitler și spune că liderul german a avut dreptate: „La crime răspundeau cu acțiune justițiară. O fiară trebuie suprimată”.

E 20:15, s-a lăsat frigul, iar picioarele mi-au amorțit. În tabăra anti-băsiștilor e liniște: au stins TMC-ul ca să conserve bateria pentru momentul în care se anunță exit-poll-ul de la 21:00.

Un domn se întoarce cu vești din tabăra anti-sistem și spune că exit-poll-ul de pe internet arată că Ponta ia 37%, iar Johannis 31%.

„Ăăă… îi crezi pe băsiștii ăștia? Păi scuză-mă, Ponta și-a propus 35%!”, zice femeia cu ghirlanda tricoloră.

În tabăra anti-politicieni mă intersectez iar cu domnul Mișu: „Vreți să vă mai zic un dicton?”. Îi spun că da. Îmi dictează: „Să știe inamicii noștri potențiali că dorim pacea și vom apăra pacea, virgulă, dar niciodată nu vom capitula de dragul păcii acceptând o situație de inferioritate. Asta ar însemna resemnare și sclavie. 16 octombrie 1937, Nürnberg”.

Îl întreb ce s-a întâmplat atunci.

„Păi era vorba de Führer, el a ținut celebrul discurs …”, îmi zice omul cu o oarecare dezamăgire în voce pentru că am avut nevoie de lămuriri.

Tinerii activiști discută ce să facă în continuare: unii vor să mute protestul la Biroul Electoral Central de la Sala Palatului, unde sunt televiziunile, alții vor să meargă la Ministerul Afacerilor Externe și să protesteze față de modul în care a fost organizat votul în diaspora.

Alexe întinde o coală mare de hârtie pe care e desenat planul Sălii Palatului. Se gândesc pe unde să se apropie cât mai mult de clădire fără să fie împiedicați de jandarmi. „Ținta mea sunt televiziunile”, spune Alexe. Cineva îi zice că nu poate să ajungă până la ele: „Sunt 15 metri până la televiziuni”.

Pe la ora 20:30 plecăm spre BEC pe străduțe întunecate. De vreo două ori, un polițist pe motor ne prinde din urmă și îi întreabă pe băieți dacă merg la BEC: „Nu, nu, ne plimbăm”. Ne afundăm printre blocuri, pe alei și ne oprim într-o intersecție. „Vezi că am scăpat de coadă”, transmite unul dintre ei la o stație al cărei beculeț roșu pâlpâie în noapte. Polițistul apare din nou: „Uite-l mă!”. „E, zici că mergem în Cișmigiu, jucăm table. Suntem turiști. Da’ ce n-am voie să mă plimb? Mi-a zis doctorul să fac mișcare”.

Ajungem până la urmă la Sala Palatului. Alexe e deja aici alături de o parte dintre activiști: „Nu e aici miza”. E plin de jandarmi și nu se pot apropia.

Decid să plece spre sediul Ministerului Afacerilor Externe. Aud că sunt deja 1.700 de join-uri la evenimentul creat de „UnițiSalvăm”. Activiștii fac repede calculul: „Vin 170. Păi e bine”. Alexe le spune celorlați să aibă grijă deoarece la protest vor fi cei de la „UnițiSalvăm”, care s-au politizat în ultima perioadă: „Uniți Salvăm a dezamăgit mult lumea de la protestele din toamnă. N-au mai făcut acțiuni”.

Alex Vasile îmi confirmă: ei s-au rupt din „UnițiSalvăm” și au creat grupul „UnițiSalvăm”: „Noi suntem sub retorica „Toate partidele, aceeași mizerie”. Pagina de Facebook a „UnițiSalvăm” a intrat sub tutela lui Macovei. Noi suntem grupul „UnițiSalvăm””.

E puțin peste ora 9 seara și traversăm Piața Revoluției. Pe străzi e pustiu. Alexe dă tonul: „Toate partidele”. „Aceeași mizerie”, răspund ceilalți în cor. Ne urcăm în autobuzul 226. Băieții continuă să strige: „Toate partidele, aceeași mizerie!”.

Coborâm la Romană, unde dăm nas în nas cu un grup de polițiști. „Ascunde Kalașnikovul”, glumește unul.

„Trei sutele!!”, strigă cineva.

Alergăm toți, traversăm pe roșu și prindem autobuzul. Mergem o stație și coborâm. Pe Bulevardul Aviatorilor continuă să cânte: „O dorință sinceră, România liberăăă! Alee, ale!”. Intrăm pe Aleea Alexandru: „Uniți, salvăm, toată România”.

„Băi, băi poliția”, avertizează cineva din grup.

Un polițist pe motor a apărut în spatele nostru. Le zice că e acolo pentru ca ei să protesteze liber, în condiții de siguranță. „Du-te mă acasă”, îi zice unul din grup.

„Lăsați-i mă, nu mai vorbiți cu ei”, îi spune altcineva.

Alex Vasile îmi arată o poză pe telefon: „Uite, e lume la MAE”. Se bucură că evenimentul a depășit 2.000 de join-uri.

Înaintăm printre vile și ambasade: „Toate partidele, aceeași mizerie”.

Din față se aude strigându-se „Demisia!”. La MAE e plin de protestatari, televiziuni, presă, jandarmerie, cameramani și poliție.

„Vor să conteze, lăsați-i să voteze!”

Un domn cu steagul albastru al NATO legat pe spate vorbește la portavoce: „La Londra la ICR sunt 1.000 de oameni, în Bavaria li s-a spus că nu pot să voteze. Stau câte 5-6 ore”.

Grupul anti-politicieni vrea să își facă auzite mesajele: „Nu avem pe cine-alege! Toate partidele, aceeași mizerie!”.

„Nu, nu”, zice omul cu portavocea.

Nemulțumit de mesajele anti-clasa politică, un tip blond se apropie de grupul anti-sistem: „Acum sunt și independenți”.

„Cine, cine?”, întreabă un nene în vârstă.

„Macovei!”

„Aoleu!!!”, răspunde omul. Se încruntă, se strâmbă, se dă pe spate în semn de dezgust total.

„M*** Macovei”, strigă un tânăr.

„La pușcărie!”

„Domnule, sunteți un pic cam transparent!”, i se spune blondului.

Cineva strigă „Solidaritate!”

Grosul manifestanților scandează în continuare: „Pentru turul doi vrem secții noi! BEC, nu fura dreptul de-a vota!”

Alexe se duce în mijloc, țindând în mâini cu banner pe care scrie mare: „2012: USL vs Băsescu, 2014: ACL vs Ponta. Nu am învățat nimic? Toate partidele aceeași mizerie. Schimbați legile electorale. Vrem o altă clasă politică. Nu mai suntem păcăliți!”.

Tipul cu NATO vine în față: „Aceste afișe nu ne reprezintă!”.

„Da’ de ce, nu sunt toate aceeași mizerie?”

„Nu despre asta e vorba, nu despre aceeași mizerie. E vorba despre dreptul la vot! Vă respectăm opiniile, dar suntem aici din solidaritate cu cei care au fost descurajați să meargă la vot! Eu nu susțin niciun partid!”.

„Am fost ba băsiști, ba PSD-iști, ba plătiți de Soros! Nimic mai fals! Vom fi încă 3 ani în minoritate până când vom realiza că sunt toți aceeași mizerie!”, strigă Alexe.

Pe la 22:30 protestatarii cântă „Deșteaptă-te române!”. Oamenii continuă să ceară secții noi pentru turul doi al alegerilor și să strige „Jos comuniștii!”.

Orele trec, iar băieții anti-politicieni care și-au anulat votul cer, cot la cot cu ceilalți, respectarea dreptului la vot. Alexe cere aplauze pentru Paris și Londra, unde oamenii au stat ore în șir la coadă ca să voteze: „Solidaritate! Uniți protestăm ca să votăm! Nu plecăm acasă până nu votează!”.

O doamnă mărunțică e invitată să vorbească la portavoce. Își amintește de comunism: „Noi nu aveam alternative la televizor, nu aveam acces la informații, nu aveam internet, mass-media era închistată. Trebuie să înțelegem că noi am câștigat dreptul la vot cu sânge. Voi trebuie să îl apărați”.

Pleacă. Mă afund în mulțime ca să o prind din urmă. O cheamă Adriana Paler, are 55 de ani, e din București și a trăit jumătate de viață într-o perioadă în care Ceaușescu era ales cu 99% din voturi într-un simulacru de alegeri. Pe-atunci, firava democrație de azi era un vis.

O întreb dacă a votat: „Da, am votat. De fiecare dată după ’89 am votat pentru o democrație reală, pentru o speranță de mai bine din toate punctele de vedere. Și cu dezamăgire spun că s-au încălcat toate principiile în România”.

E tare amărâtă că s-a ajuns să se încalce până și dreptul la vot.

O întreb dacă în viitor va mai vota sau e prea scârbită.

„Sigur. Votez în continuare”.

Dacă v-a plăcut acest articol și vreți să citiți și alte reportaje, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.