Student român de 20 de ani, angajat la Microsoft: „Au cele mai bune metode să te cumpere”

mircea trifan
Mircea Trifan. Foto: Facebook / adevarul.ro

Mircea Trifan, un student de numai 20 de ani de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universităţii din Bucureşti, lucrează din luna iulie ca inginer de software în cadrul companiei Microsoft, în Washington, SUA, relatează adevarul.ro.

Mircea Trifan va lucra la Microsoft până în luna octombrie, după care se va întoarce în România pentru a-și continua studiile.

”Despre cum am ajuns la Microsoft pot spune că a fost şi o doză de noroc la mijloc deoarece nu am aplicat eu, ci am fost contactat de un recruiter din cadrul companiei. Au urmat apoi mai multe interviuri în București şi în Polonia după care am primit o ofertă pe care, evident, ca am acceptat-o”, a povestit Mircea pentru sursa citată.

”Pentru mine faptul că lucrez la o companie precum Microsoft reprezintă o oportunitate foarte importantă de a mă dezvolta în domeniul în care activez şi de a-mi lăsa amprenta asupra unui produs pe care întreaga planeta îl foloseşte zilnic. Nu mai zic de partea financiară şi de multitudinea de beneficii pe care le ai dacă lucrezi aici. Au cele mai bune metode să te „cumpere” şi să vii să lucrezi pentru ei”, a mai spus tânărul, care lucrează pe poziția de Software Engineer Intern.

Mircea Trifan a absolvit Liceul ”Ştefan Procopiu” din Vaslui în anul 2014, obţinând la Bacalaureat cea mai mare medie din şcoală, cu 10 la Matematică şi la Informatică. În timpul liceului, Mircea a obținut medalii la numeroase olimpiade și concursuri școalare, inclusiv o medalie de argint la Olimpiada Naţională de Informatică.

După terminarea ultimului an de facultate, Mircea Trifan este decis să continue studiile la master tot în România. Cel mai probabil va alege un master în inteligenţa artificială la Universitatea din București.

În ceea ce privește viitorul, Mircea spune că peste 10 ani nu se vede angajat la vreun gigant software, ci mai degrabă se vede conducând propria companie.

mircea trifan
Foto: Facebook
mircea trifan
Mircea Trifan (dreapta), alături de profesorul Dan Pracsiu. Foto: adevarul.ro
mircea trifan
Mircea Trifan în SUA. Foto: adevarul.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

O româncă, printre studenții anului în Olanda: ”Am un sentiment straniu când revin în România”
Scrisoarea memorabilă a unui fost elev către conducerea liceului său
Windows 10 NU mai este gratuit. Cât trebuie să plătească cei care vor upgrade

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.