AcasăEconomicA lăsat Primăria și a plecat la muncă în Austria

A lăsat Primăria și a plecat la muncă în Austria

-

Comuna timișoreană Tomnatic a rămas de zilele trecute fără viceprimar. Potrivit primarului Vasiu Stoian, viceprimarul său, Marius Coman, a plecat să lucreze la o fabrică din Austria.

„Aici câștiga 2,700 – 2,800 de lei. Este viceprimar din 2012. A plecat din motive financiare. Momentan nu avem alt viceprimar. Toți din consiliul local au servicii și situații bune. Prefer fără viceprimar”, a declarat primarul Stoian, pentru renasterea.ro.

Și nu e singura situație de acest fel. Edilul din Drînceni, județul Vaslui, spune că primăria pe care o conduce s-ar putea închide, pentru că majoritatea angajaților pleacă la cules de căpșuni în Spania.

În total, din luna martie, 10 angajați au anunțat că vor pleaca la muncă în străinătate și vor câștiga 1.200 de euro la cules căpșuni în Spania și până la 2.000 de euro în sere din Germania.

„Am un copil de 2 ani și 3 luni, fac naveta. Sunt foarte multe cheltuieli, este chiar imposibil”, spune una dintre angajate, care arată că salariul de 950 de lei nu îi ajunge pentru a trăi decent.

Un alt angajat spune că salariul său e de doar 600 de lei și că nu se poate descurca, „la căpșuni e 1.000 de euro, e altceva”. Inclusiv contabilul-șef al primăriei, în pragul pensionării, vrea să plece la muncă în străinătate.

Primarul comunei Drînceni, Gelu Pecheanu, spune că știe că e greu și că salariile funcționarilor sunt foarte mici, însă dacă angajații săi pleacă va pune lacăt pe instituția pe care o conduce.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...