Iohannis: Propunerile de modificare a Codului Fiscal, luate de la PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la un post de televiziune, că per ansamblu toate ideile Guvernului de modificare a Codului Fiscal sunt luate din propunerile PNL sau din propunerile sale.

„Ele au fost enunţate şi în programul meu şi în programele PNL şi în concepţia PNL”, a spus Iohannis.

Întrebat dacă premierul Victor Ponta a vorbit cu el înainte să anunţe propunerea de modificare a Codului Fiscal, Iohannis a declarat că nu au vorbit.

„E un lucru pe care şi l-a asumat Guvernul, lucruri interesante aşa ca şi exerciţiu teoretic, ca şi exerciţiu practic am mari semne de întrebare”,  a afirmat președintele Iohannis despre propunerile de modificare a Codului Fiscal.

El a mai spus că ar trebui privit spre rezultatele acestor măsuri, pentru că “e foarte frumos să venim în faţa electoratului şi să spunem: «domnule, nu mai plătiţi impozite, nu mai plătiţi benzină», dar atunci totuşi cineva vine şi întreabă: «bun, şi totuşi statul cu ce bani funcţionează»?. Deci, poţi să scazi orice, dar apare o problemă în buget. Înseamnă că nu mai finanţezi spitalele sau şcolile sau şi una şi alta”.

Șeful statului a subliniat că astfel de reduceri se fac „după o analiză foarte, foarte atentă”, care nu se poate face într-o săptămână sau două, ci în luni de zile, împreună cu foarte mulţi specialişti, relatează mediafax.ro.

Klaus Iohannis a declarat că o situaţie asemănătoare a existat şi în toamna trecută, când „de azi pe mâine am redus CAS cu 5%”.

„Cum poate să vină Guvernul cu un program de reducere a impozitelor şi taxelor fără să ne spună cum gestionează această reducere de impozite şi taxe. Lipseşte partea care e mai neplăcută (…), cum astupi gaura”, a spus Iohannis, adăugând că soluţii există şi au fost prezentate de el şi de PNL.

 

Recomandările editorilor GreatNews:
5 măsuri economice pentru noul Cod Fiscal
Cum vor fi taxate PFA-urile după noul Cod Fiscal