AcasăSocialÎncă o țară ar putea ieși din UE. Președintele cere referendum

Încă o țară ar putea ieși din UE. Președintele cere referendum

-

După BREXIT, președintele ceh cere la rându-i un referendum pentru ieșirea din Uniunea Europeană, informează AFP. Totuși, liderul de la Praga nu are prerogativele legislative necesare pentru a cere un astfel de scrutin.

”Nu sunt de acord cu cei care susțin părăsirea Uniunii Europene, dar voi face totul pentru ca ei să aibă un referendum și să se poată exprima. Același lucru este valabil și pentru o ieșire din NATO”, a spus șeful statului ceh, Milos Zeman, într-o întâlnire cu cetățenii în orașul Velke Mezirici.

Trebuie menționat că Zeman se declară un susținător al UE, însă susține că vrea pur și simplu să ofere șansa locuitorilor de a-și alege singuri viitorul.

Cehia a intrat în Uniune la valul de extindere din 2004. Statul din Europa Centrală este și membru NATO, din martie 1999.

La 23 iunie, aproximativ 52% dintre britanici au votat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniune. Britanicii vor părăsi blocul comunitar în următorii doi ani, Uniunea dorind ca acest proces să fie unul cât mai rapid.

Un lider de extremă dreapta din Franța, Marine Le Pen, cere la rându-i un referendum, cerere care are însă șanse mici de a deveni realitate. Totuși, mulți dintre intelectualii francezi, deși susținători ai UE, susțin că majoritatea francezilor ar vota pentru ieșirea din Uniune.

greatnews.ro a scris pe larg despre statele în care există mișcări puternice anti-UE după votul din Regatul Unit, AICI.

Reduceri eMAG la televizoare. Top 5 cele mai bune oferte

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...