AcasăAlegerile editorilorIdei de afaceri: Apă plată și carbogazoasă, vândută la dozator

Idei de afaceri: Apă plată și carbogazoasă, vândută la dozator

-

Brașovenii își pot cumpăra apă plată și carbogazoasă de la dozator, în locul celei gata îmbuteliate.

Apa filtrată se vinde cu 25 de bani pe litru, iar ideea de a o vinde la dozator aparține unui om de afaceri italian, cu origini braşovene, potrivit newsbv.ro.

Apa folosită ca materie primă este cea din reţeaua publică a Brașovului. Înainte de a ajunge la consumator, apa trece prin două filtre, cu cărbune activ. De asemenea, există şi două lămpi cu ultraviolete, una în interiorul instalaţiei şi alta chiar la locul unde clientul îşi umple recipientul, cu scop de sterilizare şi eliminare a bacteriilor.

Roberto Scalvini a pus săptămâna aceasta în funcțiune dozatorul care este produs chiar în Braşov.

De asemenea, Scalvini deține tot la Brașov și compania care produce astfel de dozatoare în România, cu licenţă italiană.

„Nu este o noutate pe plan internaţional. În Italia putem spune că astfel de «fântâni» publice sunt deja un fenomen social. Mai mult, fără a exagera, în unele oraşe din Italia s-a ajuns la cozi atât de mari încât municipalităţile (pentru că aceste fântâni au fost cumpărate de către autorităţile locale, cum ar fi Roma, Milano, dar şi localităţi mai mici, precum Montichiari), au făcut apel către locuitori să nu cumpere mai mult de şase recipiente de câte doi litri”, a declarat Roberto Scalvini.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă pe vase de croazieră. Se caută ghizi turistici, ospătari și bucătari
TOP 20. Cele mai potrivite orașe pentru tineri
Povestea tezaurului dacic din aur descoperit in Ucraina

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

1 COMENTARIU

  1. Imi place ca iarashi italienii,vor de data asta sa ne vanda shi apa noastra romaneasca.

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...